Misiunea Rusiei astăzi, între mesianism și prudență (2)
Odată cu victoria neașteptată a lui Donald Trump în cadrul alegerilor prezidențiale din SUA din noiembrie 2016, relațiile între blocul eurasiatic și cel euro-atlantic au luat o întorsătură interesantă. Perspectivele sunt numeroase, însă putem prevedea anumite tendințe generale ce vor marca relațiile dintre cele două blocuri în viitorul apropiat: o mai mică implicare (dacă este să ne lăsăm ghidați de campania candidatului republican) internațională a SUA, în special în Orientul Mijlociu și în Europa de Est, generată de o versiune modernă și regândită a Doctrinei Monroe, ce a marcat politica externă a SUA pentru o perioadă îndelungată, renunțarea la interpretarea liberal-moralistă a geopoliticii și a tendințelor societale (în special ca armă anti-BRICS), totul în ideea unei reconstrucții interne a SUA, ce se confruntă cu probleme economice și sociale importante în prezent.
Însă victoria lui Trump nu este nicidecum o întâmplare sau un eveniment izolat, ci parte integrală a unei tendințe internaționale ce se consolidează din ce în ce mai puternic: aceea a unei noi ,,revoluții conservatoare’’ suveraniste, populare, naționale, animate de o minoritate militantă ce poartă numele generic de ,,dreapta alternativă’’, ce are ca și consecință directă reimplicarea entuziastă a maselor în politică și pedepsirea elitelor liberale transatlantice. Care este rolul Rusiei în acest nou și convenabil context politic, pe care este acuzată că îl instrumentalizeaza? După părerea mea, Rusia ar trebui să-și continue angajamentele în Orientul Mijlociu (forțând victoria regimului Assad împotriva coaliției teroriste), concentrându-se în același timp pe eliminarea imediată a coloanei a 5-a și a 6-a interne, lucru pe care Kremlinul a început deja să-l facă (arestarea fostului ministru al economiei Uliukaiev este un exemplu). În ultimii ani, poziția internațională a Rusiei a suferit în urma lipsei de maximizare a potențialului economic enorm pe care îl posedă Federația Rusă, potențial autarhic ce a ieșit la suprafață în urma sancțiunilor anti-rusești și a embargoului impus de blocul euro-atlantic. Acest fapt se datorează, din nefericire, corupției generalizate și sabotajului dirijat de către anumite elemente ale sferelor puterii din Federația Rusă.
Despre viitorul proiectului eurasiatic în cadrul noii ordini internaționale
Înaintea schimbării paradigmei geopolitice anterioare și ascensiunii neo-naționalismului, lucrurile păreau deja clare, alianțele fiind deja trasate în linii mari. Blocul BRICS își continua, puțin câte puțin, consolidarea, în timp ce blocul euro-atlantic era deja afectat de disensiuni interne semnificative, în special în cazul abordării chestiunii sancțiunilor anti-rusești și a crizei ucrainiene, disensiuni ce s-au amplificat dramatic în urma victoriei candidatului republican la prezidențialele din SUA, dar și a posibilității unei victorii a Frontului Național din Franța la prezidențialele de anul acesta, lucru ce n-ar face decât să consolideze tendința de separare a intereselor Europei continentale față de cele ale SUA.
În altă ordine de idei, universitarul și eseisul rus Aleksandr Dugin, fondatorul Mișcării Eurasiatice Internaționale, și-a manifestat deja adeziunea la curentul noii drepte ce se conturează în lumea euro-atlantică, primind cu mare bucurie vestea victoriei lui Trump, fapt pe care îl putem observa cu ușurință din articolele recente ale acestuia de pe portalul Katehon, unde acesta își argumentează teza potrivit căreia victoria republicanului ar însemna o adevărată schimbare radicală în felul în care eurasianiștii trebuie să se raporteze la SUA, respingând formal anti-americanismul, în favoarea unei cooperări cu SUA, în vederea înfrângerii polului de putere atlantisto-liberal din interior. Însă, este aceasta viziunea dominantă în cadrul mișcării eurasiatice? Greu de crezut, având în vedere că fundamentele SUA sunt ele însele anti-tradiționale, reprezentând în esență un melanj bizar de idealuri masonice și protestante ce are ca rezultat o națiune fragmentată, fără o identitate reală. De aceea, viziunea eurasiatică asupra acestui subiect rămâne una a prudenței și a răbdării, așteptând a vedea dacă într-adevăr administrația Trump va declara război ,„statului adânc’’ american, ori se va supune acestuia la fel ca și celelalte conduceri americane recente.
O altă chestiune foarte importantă este felul în care Rusia va gestiona perioada de destindere a relațiilor ruso-occidentale. Pe deoparte, există posibilitatea voită de către elementele ,,vizionare’’ din Kremlin, aceea de a profita de noua conjunctură pentru a înteți eforturile de ajutorare ale Estului ortodox, ce se află în continuare într-o situație politică deplorabilă, fiind complet submisiv față de Occident. Cealaltă poziție este cea ,,conservatoare’’, marcată de respingerea eurasianismului și dorința de a se concentra mai degrabă pe consolidarea internă a Federației Ruse. Vom vedea cu claritate care este poziția aleasă în lunile următoare.
http://geopoliticaestului.ro
