Șocul diletantismului și ”pragmatismul” tehnocrației

Mi-ar fi plăcut să mă ocup cu altceva: de fotografie, de bucătărit sau de hiking/biking/trekking și tot felul de -ing-uri, dovadă a succesului transferului de bunăstare occidentală în România. Dar „turcii tot dau” pe-aici, ținându-se mereu în preajma centrilor nervoși. Acum au ajuns la neam și la familie. Și nu, nu e de glumit, pentru că „Nefericiți cei cu voință mare/Și minte mică – căci acești-s răi/Nefericiți cei cu voință mică/Și minte mare, căci sunt ca mimose/Căror atingerea cea mai ușoară/Rănește sufletul lor în adânc./O armonie – tu ești fericirea.” (Eminescu, „Scrisoarea I”)

„Țara e o abstracțiune”

„… ‘țara’ și ‘națiunea’… sunt esențialmente abstracte și pot fi interpretate în variante multiple…” – este fraza semnată de primul ministru al României din „Punctul de vedere” (Punct de vedere referitor la…, 20 sept. 2016, p. 6)

Primul ministru a semnat o hârtie în care scrie, negru pe alb, că România nu există, fiind o simplă virtualitate logică. România este mereu între alte alegeri – pare a fi mantra nemărturisită a acestei guvernări. Întrebarea care ne vine în minte: dacă țara este o abstracțiune, de ce țin să guvernez o țară? Poate pentru privilegiile care nu sunt deloc abstracte. Și peste ce guvernez? Sau pentru cine? O elită fără o axă mentală a loialității față de țară pe prim plan reprezintă o vulnerabilitate de  securitate: „Fără o idee larg răspândită şi adânc înrădăcinată de stat în rândul populaţiei, înseşi instituţiile statului supravieţuiesc cu dificultate.” – scrie, tot negru pe alb, unul dintre cei mai respectabili geopoliticieni contemporani (Buzan, p.74).

Tot Barry Buzan: „Fiecare stat îşi are ideea sa unică, în realitate o compilaţie de mai multe elemente.” (p.90). Da, fiecare stat, prin reprezentanții săi, are ideea sa unică, despre sine, fără de care nu poate funcționa. România este primul stat ai cărui guvernanți își reprezintă țara ca non-prezență. România pare o entitate administrabilă și atât. Știm de la Goffman că non-persoana este rolul specific atribuit servitorilor, celor de la mantenanță, al celor care mișună prin subsoluri și fac lucrurile să meargă, uneori bătrânilor sau celor foarte tineri, cu care nu ne face plăcere să interacționăm. Non-persoana trebuie să apară în scenă doar atunci când are de interpretat un rol, în cazul slujitorului acela de componentă a ospitalității… (Goffman, pp. 174-175).

Varianta variantelor

„Variante multiple”… Nu e chiar așa. Varianta corectă (politic), în România guvernată, teoretic, profesional (tehnocrat) este următoarea: „avem însă mișcări din acestea promovate de partide politice parlamentare, care nu sunt ele însele extremiste, dar care promovează, aș îndrăzni să spun, tehnocrată fiind, într-un mod extremist, valorile tradiționale. Și eu îmi notasem despre aceste încercări de a justifica prin atașamentul la valori tradiționale respingerea dreptului fundamental al altcuiva, de exemplu, la căsătorie pentru toată lumea” (ministrul justiției, Raluca Prună, Agerpres, 1 nov. 2016)

„Ce avem noi aici?” (celebra replică din „BD la munte”)

Aflăm, iată, la 26 de ani de la lovitura de stat împotriva comunismului lui Ceaușescu, cum trebuie să gândim și să ne exprimăm – răsturnând chiar Declarația Universală a Drepturilor Omului, articolele 18 și 19 (dreptul la libertatea gândirii și dreptul la libertatea opiniilor).

Al doilea lucru pe care-l aflăm de la ministrul justiției este referențialul loialității sale: ceea ce spune e legitim „pentru că e tehnocrată”, nu pentru că a jurat „să-mi dăruiesc toată puterea şi priceperea pentru propăşirea spirituală şi materială a poporului român, să respect Constituţia şi legile ţării, să apăr democraţia, drepturile şi libertăţile fundamentale ale cetăţenilor, suveranitatea, independenţa, unitatea şi integritatea teritorială a României. Aşa să-mi ajute Dumnezeu!” (art. 82 din Constituția României, jurământul miniștrilor). Dincolo de ridicolul legitimării unei persoane printr-o categorie ocupațională principială, fără conținut clar („tehnocrat”, nu „medic”, „profesor”, „avocat” – cu competențe limpezi), aflăm că unul dintre garanții ordinii sociale și de stat, se plasează în afara singurului referențial legitim al exercitării puterii:  poporul, Constituția și Dumnezeu.

„Tehnocrată fiind” … aduce aminte de epoca proletcultistă a primelor două decenii ale demolării României de către puterea sovietică: era suficient să nu fii intelectual pentru a fi potrivit pentru funcții în partid și stat. Dincolo de ridicol, ni se cască în față uriașa primejdie a acaparării societății de către absolutismul ideologic în dauna competenței profesionale.

Ce valoare are jurământul?

Jurământul scoate omul de sub ispita intelectualistă a raportării la patrie, neam, Dumnezeu, inclusiv din primejdia anihilării realității naționale de prea multă ideologie. Jurământul face legătura dintre minte (care tinde să ideologizeze) și inimă (care este realitatea, țara). Gestul simplu al ducerii mâinii la inimă, atunci când se cântă imnul, este una dintre expresiile concrete ale legăturii dintre inimă și minte.

Ca actor politic, care face legătura dintre putere și popor, jurământul e orfan azi, mai mult ca niciodată. Pentru că esența jurământului, credința nu e corectă politic. Din acest punct de vedere, într-adevăr, am intrat într-o eră nouă. Din nou, România în defazaj cu Vestul. Suntem multiculti când toată Europa se trezește din această amorțeală, și repudiem familia la nivel de stat, în condițiile în care în lumea civilizată apar lideri conservatori.

Conservatorii conduși de neoliberali

Trecem peste impropriul termen de „neoliberal” atașat celor care-și spun de „dreapta” și sunt la guvernare azi. Neoliberalismul a fost definit de Hayek acum o jumătate de secol și țintește abuzurile mașinăriei de stat, inversul a ceea ce se întâmplă azi în societățile conduse de „neoliberali” – avem în vedere nașterea societății supravegheate, a creditului neostoit binecuvântat de stat – care a dat naștere societății salahorizate chiar în inima capitalismului modern, în SUA, Marea Britanie etc.

Pentru președintele României, țară predominant conservatoare, cei trei milioane de cetățeni care au semnat pentru referendum pentru introducerea în Constituție a faptului că numai un bărbat cu femeia sa pot întemeia o familie, sunt „fanatici religioși” (declarație din 16 oct. 2016). Omul a riscat mult și poate doar acumularea continuă de stres la scară colectivă, care poate genera uitare, dimpreună cu o mass-media foarte selectivă, l-ar putea scăpa de sancțiunea la scară națională (Mediafax, 19 oct 2016).

Ce poate fi mai puternic decât jurământul față de poporul român? – ne-am întrebat. Apartenența la o rețea pentru care națiunea este neinteligiblă, un rebut istoric, la fel și credința. O rețea neomarxistă. După o vreme în presă a venit confirmarea apartenenței președintelui la o astfel de rețea (Active News, 16 nov 2016). Înțelegem că aceasta este o noutate… anticonstituțională („În timpul mandatului, Președintele României (…) nu poate îndeplini nici o altă funcție publică sau privată” art. 84, alin1).

Dar dincolo de câteva personaje, în România problema e deja sistemică. Elitele zis „tradiționale” s-au separat de societate, având un singur vector energetic dominant: puterea. Puterea – trufia, mărirea de sine, credem sau nu, este marea maladie a vremii moderne. Ceea ce nu înțelegem este de ce România e mai „dotată” cu o asemenea precaritate decât vecinii (ai căror lideri nu își relativizează țările). Elitele politice au fost cucerite de cele „tehnocrate” – cel puțin temporar, din simplul motiv că nu au susținere populară, iar acest lucru este obiectiv atât timp cât ele caută puterea în sine. Aproape banal argumentul, dar cât se poate de real. Pentru că doar goana după putere te face să fii ridicol și inept intelectual, arătându-te în fundul gol de fiecare dată când vorbești de „România puternică” și alte sloganuri electorale.

To Trump or not to Trump

Interesantă isteria împotriva președintelui ales din SUA. Lumea virtuală se gândea să emigreze! (Ce paradox, vezi Mediafax, 9 nov. 2016). Dar atât cât omul se adresează (prin fapte) comunității, va avea poporul de partea lui. Și, în felul acesta, legitimitate. Nivelul limbajului? Amintește mai degrabă de frusta frontieră americană din vremea cuceririi vestului sălbatic, acela al unui „self-made man” (să sperăm). După cum reprezintă totodată și nivelul de cultură al unei societăți globalizate care e pe mâna neoliberalilor neomarxiști (curat murdară alăturarea) din ultimul pătrar al sec. XX. Nădăjduim că și educația își va recăpta dreptul la exprimare, și, în timp, la dezvoltarea limbajului (cu sens). Jacob Weisberg pomenea dinastia clintonilor, în 1993, sub denumirea de „Clincest”, descriind-o „închisă, ermetică și incestuoasă clică”. „Clincest nu se referă doar la accentuarea conflictelor de interese, pe măsură ce soți, soții, prieteni și foști colegi de clasă se promovează unii pe alții în avans sau în tandem, social și profesional. Este vorba despre o întărire a relației interesate dintre presă, aparatul juridic, academie și guvern.”  Weisberg numește noua elită intelectuală „Harvard-Oxford mafia”, fenomenul fiind inițiat de pe vremea lui Kennedy. (New Republic, 26 apr. 1993)

O fi venit vremea pentru reconfigurarea politicii în jurul majorităților. La noi va mai dura, pentru că avem o clasă intelectuală dominatoare a spațiului public aeriană, dar, paradoxal, plăcută unui public din clasa de mijloc care nu și-a făcut temele marilor lecturi. Pentru că avem o clasă politică semianalfabetă care nu știe să facă altceva decât combinații. Pentru că e greu să te miști între cele două elemente ale axei concretului național: bebeluși și martiri. Primii te obligă să te gândești la viitor cu toată grija posibilă pentru prezent, cei din urmă sunt model de supremă dăruire.

 

 

Active News, 16 nov. 2016, „S-a rezolvat incompatibilitatea! Klaus Iohannis a fost șters din lista membrilor consiliului ECFR, fondat de George Soros”, http://www.activenews.ro/stiri-politic/S-A-REZOLVAT-INCOMPATIBILITATEA-Klaus-Iohannis-a-fost-STERS-din-lista-membrilor-consiliului-ECFR-think-tank-fondat-de-George-Soros-138318

Agerpres, 1 nov. 2016, „Raluca Prună: din 2012 avem 16 persoane trimise în judecată pentru rasism și xenofobie; e puțin”, http://www.agerpres.ro/justitie/2016/11/01/raluca-pruna-din-2002-avem-16-persoane-trimise-in-judecata-pentru-rasism-si-xenofobie-e-foarte-putin-16-14-26

Buzan, Barry, „Popoarele, statele și teama. O agendă pentru studii de securitate internațională în epoca de după războiul rece”, Ed. Cartier, Chișinău, 2000

Centrul de drept constituțional și instituții politice, „Constituția României, textul integral”, http://www.constitutiaromaniei.ro/textul-integral/

Declarația Universală a Drepturilor Omului adoptată de Adunarea Generală a Organizației Națiunilor Unite la 10 septembrie 1948,

http://legislatie.resurse-pentru-democratie.org/legea/declaratia-universala-a-drepturilor-omului.php

Eminescu, „Scrisoarea I”, în Opere, II, Poezii tipărite în timpul vieții. .Note și variante: de la „Povestea Codrului” la „Luceafărul”,  Ed. critică îngrijită de Perpessicius, cu 54 reproduceri după manuscrise, București, Fundația pentru literatură și artă „Regele Carol II”, 1943, pp.190-191

Goffman, Erving, „Viața cotidiană ca spectacol”, Ed. Comunicare.ro, București, 2003

„Probabil tipul clasic de non-persoană în societatea actuală este cel al servitorului. Se așteaptă ca această persoană să fie prezentă în regiunea expusă atunci când gazda oferă oaspeților casei o performare de ospitalitate. Dacă din unele puncte de vedere servitorul e asimilabil echipei gazdei …, din altă perspectivă… [u]nele grupuri se așteaptă ca servitorul să se retragă de bunăvoie în regiunile ascunse, plecând de la ideea că față de el nu trebuie cultivată nici o impresie. …

Rolurilor de tipul servitorului li se adaugă și alte categorii de persoane a căror prezență este tratată ca și cum n-ar exista; o persoană foarte tânără sau foarte în vârstă și bolnavul sunt exemple comune. Mai mult, întâlnim astăzi un corp din ce în ce mai mare de personal tehnic … care joacă un rol tehnic în timpul unor ceremonii importante …” (pp.174-175)

Guvernul României, Primul ministru, „Punct de vedere referitor la propunerea legislativă de completare a Legii nr. 286/2009 privind Codul Penal al României …” pentru reintroducerea în Codul Penal a unui paragraf despre „manifestările publice săvârșite cu intenția de a defăima țara sau națiunea română…”, se încheie cu „Guvernul nu susține adoptarea acestei inițiative legislative”, sub semnătura lui Dacian Julien Cioloș, [primul ministru în funcție]).

Mediafax, 19 oct. 2016, „Iohannis despre revizuirea Constituției în privința definirii căsătoriei: este greșit să mergem pe calea fanatismului religios”, http://www.mediafax.ro/politic/iohannis-despre-revizuirea-constitutiei-in-privinta-definirii-casatoriei-este-gresit-sa-mergem-pe-calea-fanatismului-religios-15831478

Mediafax, 9 nov. 2016, „Trump a câștigat, social media a explodat/Topul zilei: unde pot emigra americanii din cauza rezultatului la prezidențiale”, http://www.mediafax.ro/life-inedit/trump-a-castigat-social-media-a-explodat-topul-zilei-unde-pot-emigra-americanii-din-cauza-rezultatului-la-prezidentiale-15934979

Weisberg, Jacob, „Clincest. Washington’n new ruling class”, în New Republic, 26 apr. 1993, https://newrepublic.com/article/116338/jacob-weisberg-clincest

 

http://radubaltasiu.blogspot.ro/2016/11/socul-diletantismului-si-pragmatismul_16.html

Comentezi?

Adresa ta de email nu va fi publicată.

hehey