Ecourile suspendării lui Traian Băsescu nu s-au stins şi nu se vor stinge prea repede. Cu atât mai mult cu cât, departe de a se resemna, pe modelul lui Emil Constantinescu, Traian Băsescu e hotărât să continue să lupte politic şi după plecarea de la Cotroceni. Partidul Mişcarea Populară, proaspăt înfiinţat, va fi, desigur, instrumentul cu care actualul titular de la Cotroceni va manevra în furtuna politică autohtonă. Traian Băsescu a dezamăgit şi a dat speranţe electoratului în aceeaşi măsură. Cu cât părea mai stors de har electoral, cu atât mai proaspăt revenea în fruntea bucatelor politice; cu cât părea mai stins şi mai neputincios, cu atât se reinventa într-un mod care deja, trebuie să recunoaştem, e un stil al său, greu de egalat de altcineva. Problema lui Traian Băsescu de aici înainte nu va fi una personală. Demonizat anul trecut înainte de suspendare, el are de consumat o energie infinită pe plan politic. Această energie se cheamă simplu: răzbunare. Iar în actul răzbunării, el va fi ajutat, în ciuda aparentei contradicţii, chiar de către cei care acum un an erau chemaţi să-l alunge de la Cotroceni. Electoratul mare, masa de votanţi, va sta mereu în spatele lui Băsescu, ca un contrafort. Cei care au încercat să-l suspende anul trecut nu au luat în calcul această posibilitate, ca valul de nemulţumire şi ură ridicat împotriva preşedintelui să se întoarcă acum împotriva lor. Dar deja acest lucru se întâmplă, iar Traian Băsescu are, potenţial, la dispoziţie, întreaga arie a nemulţumirii populare actuale. Problema lui însă va fi canalizarea acestei energii şi ridicarea, din rândul colaboratorilor săi, a unor figuri credibile, care să reprezinte armata de servanţi. Singur, el poate fi cel mult un paratrăznet. Pentru ca lovitura să fie eficientă, energia populară uriaşă trebuie judicios distribuită pe mai multe canale. Altfel, rămâne suspendată în aer. La ora actuală, Traian Băsescu are la dispoziţie o formă politică oarecum abstractă. PMP-ul, creat cumva în grabă şi prea la vedere în laboratoarele Cotroceniului, nu posedă suficiente figuri cu greutate care să-l sprijine. Deocamdată, şeful statului e singur. Singur de un an de zile, an în care a profitat din plin de o guvernare USL-istă incapabilă să se autoînchege coerent.
Traian Băsescu are datele unui dictator, în sens antic. Când societatea e în criză, oamenii nu mai au încredere în soluţii raţionale. Iar când percepţia asupra crizei se acutizează, ei oferă pe tavă conducerea unui singur om, care are toată puterea dar şi toată responsabilitatea salvării cetăţii. Lumea modernă suferă de lene morală şi de aceea ideea dictaturii îi repugnă, dar numai la un nivel superficial. În fapt, toată lumea speră la unul şi acelaşi lucru: un salvator providenţial. Acesta este motivul pentru care Traian Băsescu e singur. În logica profundă a politicii, nici nu poate fi altfel. Şi, deocamdată, nimeni nu pare dispus să-şi asume rolul său. Prin urmare, obosit, atacat sau adulat, Băsescu nu are decât varianta să continue.
