Editoriale culturale, politice, recenzii
Diverşi politicieni unsuroşi, comentatori simbriaşi, analişti atotştiutori ai serviciior străine pe care le servesc şi televiziuni arondate eurasiatic ne tot reproşează că noi românii, sau mă rog, o parte dintre noi, oamenii răi, avem ceva cu Rusia. Ne spun…
Citeste mai mult
Trădarea individualizată este o alegere. E urmarea îndepărtării interesate de țara ta, de neamul tău. Te convertești, ca trădător, spre un altul, ipotetic, care ți-a ispitit ființa. Și ți-ai pierdut-o, pentru că niciodată celălalt ipotetic nu te va primi la el. Va rămâne ceea ce este, un aproapele ipotetic, un stăpân, iar tu, sluga lui.
Ar fi una dintre variantele posibile care îi înnegurează lui Victor Ponta planurile vesele de a zburda cu tovarăşii săi roşii, cafenii şi negri, sub forma unui nou guvern , prin Românica noastră cea de toate zilele. Este de fapt, una dintre piedicile, şi nu lipsită de loc de importanţă, pentru care unsul lui Voiculescu cu toate alifiile ezită să rupă USL-ul. Căci, spune, mafiota prudenţă, dacă pică tot jocul? Dacă nu mai este EL preşedinte? Dacă nu mai pică pleaşca în curtea noastră?
După o definiţie generală, care încearcă să le sintetizeze pe cele date de diferiţi oameni de stiinţă, geopolitica poate fi considerată drept „studiul relaţiilor internaţionale din perspectivă spaţială şi geografică, unde este luată în considerare influenţa factorilor geografici asupra politicii externe a statelor şi rivalităţile de putere asupra teritoriilor aflate între două sau mai multe state, sau între diverse grupuri politice şi mişcări armate”[i].
În ultimii ani, ideea de propagandă a fost asociată exclusiv cu „propaganda băsistă”. Oricine nu se ralia la înjurăturile la adresa lui Traian Băsescu era declarat duşman al poporului, trădător, securist, sau, şi mai rău, pupin…ist! În subconştient, publicul era…
Citeste mai mult
Voi începe cu sfârşitul, afirmând că, în spaţiul mistic al Estului, spiritul faustic nu-i tocmai încercare tragică dar lucidă de echilibrare sufletească, de regăsire de sine, de depăşire a limitelor. E mai mult coliziune între două culturi. (Deşi ar fi…
Citeste mai mult
Atât viaţa lui Péter Nádas, cât şi opera sa cu tentă autobiografică pot părea contrafaceri. Omul cochetează cu sinuciderea, iar scriitorul e mereu aspirant, mereu nemulţumit că ceea ce scrie nu-l reprezintă, atacă viaţa din lateralele posibilului, sfidând mereu constrângerile…
Citeste mai mult
Pe mijlocul cărării unde mă plimb în fiecare dimineață, printre pini și frunze uscate, e sânge proaspăt. Ridic ochii și urmăresc dâra de crengi rupte și pământ proaspăt răscolit care se pierde adânc în pădure, acolo unde nu intră nicio rază de soare. Mă opresc, buimacă. Nu pot să trec pe deasupra, nici pe de lături. Cărarea e prea îngustă și nu e destul loc pentru pașii mei și ai morții. Simt stomacul suindu-mi spre piept și picioarele tremurând, fricoase. Ce să fac? Mă întorc? Continui?
Motto: „La fiecare două secunde, Universul produce un retardat mental, încât îţi vine să-l baţi pe umăr şi să-i spui „Bravo Bătrâne”!” (L. Durrell, Cvintetul de la Avignon)
Într-un text anterior despre nostalgia românilor după Ceauşescu şi comunism, afirmam că acesta din urmă este în ofensivă la nivel mondial. Am dat în fugă câteva argumente fără a insista, căci subiectul era legat de o gugumănie populistă şi demagog-nostalgică a guvernanţilor actuali. Promiteam însă că în legătură cu tema comunismului voi reveni. Iată că o fac. Şi pentru, printre alţii, prietenul Grigore Traian Pop.
Dincolo de eroziunile unor sintagme conceptualizând bunul cetăţean, cetăţeanul autentic(Dahl), cetăţeanul cu puteri reflexiveîn organizarea/funcţionarea cetăţii (Strauss) sau cetăţeanul adaptabil(Lapierre), aparent dezinteresat de semnificaţiile topologice ale conceptului [cetăţean], Giovanni Sartori(Homo videns) inventaria dublete şi identifica puncte nodale în termenii: cetăţean…
Citeste mai mult
Vechea meteahnă a românilor, de a se sustrage cu bucurie victoriilor colective şi a se mândri pervers cu derapajele la vedere, face azi din spiritul public de la noi un noian de incongruenţe şi ezitări defetiste, dăunătoare. Nu ne mai…
Citeste mai mult
On Monday, January 20, 2014 10:04 AM, ion coja <ionzcoja@yahoo.com> wrote:
Într-o zi, mi-am dat seama că m-am săturat de pielea mea. Nu ştiu precis de ce: era prea mică, prea meschină, ponosită, învechită. E şi o vorbă pentru asta cum că nu-ţi mai încăpi în piele! Sentimentul cam ăsta era, că nu mă mai încăpea, nu mă mai merita. Mă schimbasem, acum nu mai eram – sau nu mai voiam să fiu – oricine; adică un nimeni, nimic.