Care secui?

Câteva întrebări 

Prima întrebare care se ridică singură în picioare este următoarea: cum ar putea să existe un asemenea ţinut, numit secuiesc, devreme ce la ultimul recensământ al populaţiei s-au declarat secui numai câteva mii de cetăţeni din România?! Vreo cinci mii cu toţii! S-ar zice că mai mulţi sunt bulgarii, rutenii, tătarii şi o mulţime de alte etnii minoritare din România, cam toate, dar nici una dintre etniile acestea nu visează la un teritoriu propriu, ba unul întins pe trei judeţe! Aproape o zecime din suprafaţa României, pentru numai cinci mii de persoane?! Nu-i absurd cumva?

Secuii vorbesc ungureşte. Trecem peste anumite particularităţi lingvistice. Iar cei mai mulţi dintre ei, în proporţie de peste 90%, s-au declarat maghiari la ultimul recensământ. Udemeriştii declară că secuii sunt un fel de olteni de-ai lor, că maghiarii şi secuii sunt deci acelaşi popor, aceeaşi naţie. Cu alte cuvinte, acel mult râvnit Ţinut Secuiesc ar urma să fie un Ţinut Unguresc în interiorul României, un soi de Ungarie mai mică. Nu altceva!

Îi invităm pe concetăţenii noştri să fie oameni serioşi şi să nu se mai ascundă după cireş. Cireşul este un pom după care nu se poate ascunde nimeni, este prea firav, prea subţire. Ca şi piersicul! Nici după el nu te poţi asunde. Aşadar, despre aşa ceva este vorba, stimaţi concetăţeni, despre un Ţinut Unguresc în interiorul României! Asta este ţinta dumneavoastră, miza aflată în dispută!

Şi problema, pusă în clar, aceasta este: putem accepta o asemenea Ungarie, ceva mai mică, în interiorul hotarelor româneşti? …Îi las pe udemerişti să răspundă!

Indiferent de răspunsul lor sau al nostru, e bine de ştiut că nu ne-ar lăsa Europa şi nici ONU să îngăduim o asemena soluţie administrativă. Am crea un precedent şi un model extrem de primejdios pentru pacea lumii. În plus, acest model este şi inacceptabil în sine, este o soluţie injustă, incorectă, şi mai ales inaplicabilă. Dacă o acceptăm, pe aceeaşi logică va trebui ca în interiorul acestei Ungarii mici să creăm şi o Românie mai mică, la Topliţa şi împrejurimi, unde românii sunt majoritari!… Şi aşa mai departe, la nesfârşit!

Acceptând mai departe logica preopinenţilor udemerişti, ne întrebăm – şi aceasta ar fi a doua întrebare, cât este de reală mult invocata vechime şi istoricitate a acestui ţinut „secuiesc”? Adică cerem să vedem harta, în vechea administrare a Transilvaniei, să vedem dacă chiar a existat vreodată această entitate, recunoscută şi consemnată ca atare. Nu are mare valoare un asemenea argument, dar dacă vom constata – aşa cum bănuiesc eu, că acest Ţinut Secuiesc nu a existat niciodată, pe nicio hartă administrativă a Transilvaniei, nici măcar pe harta Ungariei Mari, asta va spune mult despre seriozitatea adversarilor noştri. Nota bene: prin adversar înţeleg lider udemerist, activist al iredentismului maghiar absurd şi stupid, indiferent unde-şi duce existenţa. Repet: din câte am aflat şi eu, ca antecedent istoric al mult doritului Ţinut Secuiesc nu a existat decât vestita Regiune Autonomă Maghiară, care şi-a pierdut autonomia în condiţii pe care UDMR preferă azi să le facă uitate. Fie aşa!

Aşadar, dacă ungurii, de la Budapesta sau de la …Koloszvarul de odinioară, nu au recunoscut niciodată existenţa unui Ţinut Secuiesc, de ce ar face-o românii, care cunosc mai puţin statutul real al secuilor?! Există secui? Sunt diferiţi de etnia maghiară? Prin ce se deosebesc? Prin ce se aseamănă?

Ajungem astfel la a treia întrebare, pe care ne-o punem cu toată seriozitatea: există secui?

După declaraţiile UDMR secuii nu există ca popor, ca etnie de sine stătătoare. Sunt – şi îl citez din nou pe Verestoy Attila, o subdiviziune dialectală, geografică, a măreţei şi glorioasei naţiuni maghiare. Proportions gardées, secuii sunt pentru maghiari ceea ce sunt oltenii, zice dl. Attila, pentru români. Fireşte, nu punem la îndoială competenţa dlui Verestoy, şi îl inventariem alături de toţi ceilalţi istorici, maghiari sau mai puţin maghiari, care spun acelaşi lucru, că secuii nu există ca popor, ca naţie, ca etnie de sine stătătoare. Dar ştiu că mai sunt şi alţi istorici, mult mai mulţi, inclusiv maghiari, care susţin că secuii sunt altceva decât maghiarii! Sunt distincţi de aceştia. O etnie separată! Şi, fireşte, aduc în această privinţă oarece argumente. Mă opresc la un singur argument: argumentul biologic. Cândva la modă, cercetările biologice au fost repudiate de istorici şi de politicieni, ca fiind de inspiraţie rasistă. În ultima vreme sunt iar luate în seamă, ca cercetări de genetică şi antropologie foarte exacte.

Cercetări biologice interbelice, bazate de analiza sângelui, au dus la concluzia că între maghiari şi secui sunt diferenţe rasiale, biometrice, foarte mari. Vezi lucrările lui Petru Râmneanţu, bazate şi pe cercetările unor savanţi germani. La fel, diferenţele dintre românii din Ardeal şi maghiari. În schimb, între secui şi români aceste cercetări biologice au pus în evidenţă asemănări foarte mari. Asemănări care nu miră pe nimeni dintre cei care cunosc istoria Transilvaniei şi au cunoştinţă de procesul de maghiarizare şi de secuizare care a afectat un număr considerabil de români. Maghiarizarea a afectat elitele româneşti, iar secuizarea un număr mare dintre românii de rând, ţărani îndeosebi.

Acest proces, deseori identificat şi înregistrat, încă nu a făcut obiectul unei cercetări ştiinţifice serioase. Mai presus de interesul ştiinţific, ar trebui să existe un interes uman pentru aceşti români care, din diverse cauze, au pierdut, temporar sau definitiv, parţial sau total, conştiinţa românească.

Intră la socoteală şi românii din Ungaria, care la 1 Decembrie 1918 erau câteva sute de mii, aproape o jumătate de milion! Bucureştiul, capitală a tuturor românilor, nu s-a îngrijit deloc de soarta românilor din Ungaria. Aceştia nu au uitat că sunt români. Faptul că sunt, majoritatea, greco-catolici şi prin asta se deosebesc de toţi maghiarii, este ca un memento pentru ei, să nu-şi uite obârşia. Sunt nevoiţi să şi-o tăinuiască din pricina agresivităţii şovinismului maghiar. Şovinism activ atât la nivelul autorităţilor, cât şi la nivelul vecinului de palier. Budapesta s-a priceput să imagineze şi să aplice minoritarilor din Ungaria metode deosebit de eficiente de maghiarizare. Acestui proces le-au căzut victime nu numai românii, ci şi sute de mii de germanici, saşi sau şvabi din Ungaria.

În decembrie 1989, când, în primele zile ale „revoluţiei”, simpatia internaţională pentru România atinsese cote record, mii de maghiari din Ungaria au prins curaj şi şi-au clamat identitatea românească. A fost o mare surpriză pentru autorităţile sensibile la acest subiect! Oroarea petrecută de Crăciun 1989, mineriadele care au urmat şi alte isprăvi feseniste, i-au făcut pe bieţii oameni să bată în retragere, ruşinaţi… Le e greu, în atmosfera de anti-românism sălbatic în care trăiesc, să-şi deschidă sufletul. Dar nici indiferenţa noastră faţă de românii din Ungaria nu mai poate fi acceptată, la niciun nivel al vieţii publice!

Singura forţă politică din România care a fost preocupată de soarta românilor deznaţionalizaţi au fost legionarii. În perioada interbelică, echipe de studenţi legionari au bătut satele cândva româneşti din secuime, mergând din casă în casă şi explicând acelor secui ortodoşi sau greco-catolici că nu mai au motive să se teamă a-şi afirma identitatea de români! La românii din sudul Dunării, tot aşa, numai legionarii au fost preocupaţi să-i revigoreze ca purtători ai moştenirii daco-romane. Din păcate, autorităţile nu au susţinut în niciun fel aceste eforturi. Dimpotrivă, n-au existat în România oameni mai prigoniţi decât legionarii!…

Se naşte astfel a patra întrebare, probabil cea mai importantă: când ne vom învrednici să concepem şi să demarăm o vastă acţiune de recuperare pentru românism a unui număr cât mai mare de români dintre românii maghiarizaţi sau secuizaţi în ultimii o sută de ani?

Poate n-ar fi rău să adoptăm modelul UDMR-ist, chiar şi metodele cu care încearcă să-i recupereze pe ceangăi, de exemplu. Chiar dacă este vorba de un fals istoric în cazul ceangăilor. Măcar insistenţa şi aplombul udemerist le-am putea împrumuta. Iar de partea noastră fiind adevărul istoric şi dreptatea, e foarte probabil să avem şi rezultate pe măsură!

Evident, o asemenea politică, de recuperare a românilor pe care vecinii noştri s-au străduit din răsputeri să-i deznaţionalizeze, îi vizează şi pe românii din celelalte ţări unde aceştia sunt într-un proces de descreştere numerică, indus în mod artificial de autorităţile respective. Nu de azi, de ieri, ci de decenii sau secole chiar! E de mirare cum de au supravieţuit ca români bieţii oameni! Lucrurile nu mai pot fi lăsate la voia întâmplării şi este nevoie de o acţiune guvernamentală energică şi inteligentă, perseverentă, dusă cu mult tact, cu şiretenie chiar, dacă este cazul, acţiune care să nu depindă nicicum de alternanţa politică la guvernare.

      Ce oferă Uniunea Europeană secuilor? Este o întrebare legitimă, căci tuturor minoritarilor Uniunea Europeană le oferă câte ceva… De pildă le oferă zeci de milioane de euro ţiganilor, lucru bine cunoscut. Le oferă şi aromânilor din Balcani un sprijin important – e drept, mai mult moral! Întrebarea aceasta şi-o pun şi mulţi secui, care speră într-un ajutor UE consistent şi diversificat… De curând, la sediul UE, activiştii secui au încercat să întindă o tarabă pe care să-şi exhibe drepturile la un ţinut autonom. Au părăsit sediul UE cu coada între picioare, ignoraţi de factorii de decizie europeană. Se aşteptau la mai multă atenţie! Gheorghe Frunda & comp. le promisese altă primire.

De ce pomenesc numele lui Georg Frunda? Pentru că Gyuri Frunda este un om deştept, dar l-am auzit susţinând o prostie la TV, o prostie cu care i-a îmbrobodit şi pe secui, îmi dau seama. Iar cum G. Frunda nu este un prost, deduc că de fapt i-a minţit pe bieţii secui dându-le speranţe nejustificate. Anume speranţa de a ajunge şi ei în România să aibă statutul catalanilor din Spania!… Catalani care la UE au un sprijin consistent. De ce nu l-ar obţine şi secuii?…

Răspund: Secuii nu vor obţine acest statut dintr-un motiv foarte simplu, domnule Frunda: pentru că secuii nu sunt secui, ci maghiari! Făcând jocul Budapestei şi al UDMR-ului, şi declarându-se la recensămînt maghiari, bieţii secui nu au ştiut ce au de pierdut: au pierdut protecţia şi sprijinul Uniunii Europene, care acordă o atenţie specială numai minoritarilor care nu au o ţară mamă, aşa cum au bunăoară evreii, bulgarii, turcii sau armenii din România şi de oriunde. Inclusiv maghiarii, care au o ţară mamă, numită Ungaria. Catalanii, bascii, ţiganii intră în categoria celor pe care nu-i apără nicio ţară mamă, ei trebuie apăraţi de organismele internaţionale! Şi chiar sunt apăraţi şi sprijiniţi!

Cinstit vorbind, secuii fac şi ei parte din această categorie de minoritari, iar modelul catalan li s-ar fi putut aplica fără probleme. Dar au greşit, nu au fost cinstiţi faţă de ei înşişi, au acceptat să se declare maghiari. Şi-au negociat identitatea, au stat la târguială pentru ea! Nu ştiu ce au câştigat prin asta. Dar eu ştiu ce au pierdut renunţând la identitatea de secui: au pierdut dreptul de a li se aplica modelul catalan! Frunda şi ai lui, din UDMR, fac tot felul de sofisme ca să-i împiedice pe secui să priceapă ce au pierdut când au acceptat, în pofida istoriei lor şi a tradiţiei populare, a conştiinţei lor etnice, au acceptat să intre în jocul Budapestei, al UDMR, şi să se declare unguri.

După părerea mea şi a celor mai mulţi români de bun simţ, în România nu sunt numai 5000 de secui. Dimpotrivă, secuii sunt cam o jumătate de milion, sunt minoritatea etnică cea mai bine structurată, cea mai omogenă din România. Au făcut însă o mare greşeală, o greşeală istorică atunci când, după 1990, au avut ocazia să se manifeste din nou ca o etnie de sine stătătoare, iar ei s-au declarat maghiari!… De ce au făcut-o, eu nu ştiu! Ştiu ei mai bine, secuii, probabil! Eu ştiu în schimb ceea ce mulţi secui nu ştiu: cât de rău s-au păcălit sau au fost păcăliţi! Cât de mult au pierdut pe mâna acelor lideri secui care s-au lăsat păcăliţi! Păcăliţi sau cumpăraţi?…

Trist este că păcăleala sau trădarea merge mai departe, picioarele acestei minciuni încă mai au ceva vlagă şi hoinăreşte mai departe prin Ţinutul Secuiesc, în toată voia: secuii sunt unguri!…

Există un Ţinut Secuiesc, căruia să i se acorde de la Bucureşti autonomie?

Dacă e vorba de autonomie şi secui, fac precizarea cea mai importantă din acest text: singura autonomie de care secuii au nevoie şi la care au tot dreptul să spere şi să aspire este autonomia faţă de Budapesta, faţă de UDMR, faţă de fantasmele revizionismului maghiar, la care s-au băgat slugă! S-au legat la cap fără să-i doară! O asemenea greşeală nu se poate rezolva de azi pe mâine şi în niciun caz nu se poate rezolva la Bucureşti.

*

      În general, politica revizionistă maghiară speră, cam totul, de la conjunctura internaţională favorabilă, de la sensibilizarea instituţiilor cu vocaţie planetară sau continentală, capabile la momentul potrivit să încline balanţa în favoarea Budapestei. Cheltuie multe miliarde maghiarii de pretutindeni ca să facă un lobby pro-maghiar şi anti-românesc cât mai convingător. Sunt ceva semne care îi încurajează să spere într-o reeditare a diktatului de la Viena, din august 1940… Ţinutul Secuiesc ar fi un pas important în această direcţie. Dar deja nu mai e vorba propriu zis de o revizuire a hotarelor, ci activitatea iredentistă a devenit o meserie, o profesie de sine stătătoare, un job din care poţi ieşi la pensie cu o bătrâneţe asigurată… Se alocă fonduri serioase, cheltuirea lor devine deja o problemă în sine. Un număr tot mai mare de persoane ar fi afectate personal, în bugetul familiei, dacă relaţiile dintre români şi maghiari s-ar normaliza!

Din fericire e vorba prea puţin de români şi mai ales de maghiari angajaţi pe acest câmp al muncii contra vîntului. Printre care maghiari îi număr şi pe românii maghiarizaţi de voie, nu de nevoie. Maghiarizaţi bine după 1990… Cum ar fi şi câţiva dintre liderii UDMR, proveniţi din familii mixte sau numai vag ungureşti. Care între a face carieră politică ca români în FSN sau ca maghiari în UDMR au ales locul în care puteau să iasă mai bine în evidenţă, unde penuria de lichele era mai mare. Caz tipic, acelaşi Ghiţă Frunda… Cel mai inteligent şi mai abil dintre liderii UDMR. Consecvent numai în versatilitate! Ca toţi udemeriştii! În rest, un mare domn! 

Comentezi?

Adresa ta de email nu va fi publicată.

hehey