PSD-ul câștigă puncte politice, dar nu știe să le capitalizeze.
Mitingul PSD-ului din 9 iunie sugerează clar, dacă mai era nevoie, că scena noastră politică e și un reflex al schimbărilor geopolitice globale.
Dintre actorii care se confruntă pentru a lua caimacul acestor schimbări, PSD-ul are, până în acest moment, un avantaj tactic evident. Partidul cel mai mare și mai conservator al țării arată că este cel mai dinamic în raport cu modificările raporturilor de putere la nivel mondial. În orice caz, PSD-ul pare a avea gustul experimentării (cazul mutării ambasadei de la Tel Aviv la Ierusalim, gest pornit, dar nedus la capăt), în timp ce opoziția este cantonată într-o simplificatoare „luptă împotriva corupției”, care nu mai poate interesa pe nimeni, având în vedere bulversările la care este supusă scena politică mondială.
Insistența PSD-ului pe tema „statului paralel” arată însă și în cazul lui o lipsă de strategie și de program, cel puțin în raport cu tema-temelor ce hrănește sentimentul public, problema corupției. PSD-ul pare să nu știe ce este necesar să facă după o victorie importantă de etapă și cum să articuleze mai departe un discurs și o acțiune care să continue seria victoriilor. La o analiză mai lucidă, PSD-ul ar trebui să-și dea seama că nu va putea câștiga niciodată complet bătălia cu susținătorii „anti-corupției” și de aceea ar fi oportun să treacă de la lupta cu statul paralel la scoaterea la lumină a statului ne-paralel.
Momentul de „inflexiune” al opiniei publice pe care ar trebui să-l speculeze PSD-ul pentru a renunța, simbolic, la lupta cu statul paralel este chiar cel prezent, în care, în sfârșit, el a câștigat în stradă, grație bunei organizări, lupta cu opoziția. Mitingul din 9 iunie va deveni, cu siguranță, o bornă de hotar în evoluția noastră civic-politică. E foarte probabil că opoziția politică sau ong-istă la PSD nu va mai putea organiza un miting la fel de mare în viitorul apropiat. De aceea, ca orice element ultim al unei liste de evenimente, acest miting va fi cel mai bine „reținut” de opinia publică. Pe această „amintire” colectivă, PSD-ul poate construi, în sfârșit, un program politic de re-suveranizare a României, admițând că este sincer în mesajele sale majore din ultimii ani. Din păcate, momentul efectiv al mitingului a fost ratat din perspectiva lansării unui mesaj de viitor, constructiv. Mitingul pare a fi fost organizat „în trecut”, adică la un moment la care PSD-ul avea polițe grele de plătit „rezistenților” și statului paralel.
Momentul actual este prielnic pentru PSD nu numai pentru a-și spori credibilitatea, dar și pentru a schimba formula și raportul de forțe la nivelul scenei noastre politice. Un gest constructiv azi va însemna, practic, eliminarea sau cvasi-eliminarea componentei ong-iste a luptei politice, cea mai agresivă și cea mai periculoasă nu numai pentru PSD, ci și pentru orice alt partid politic autohton, fie el și USR-ul, care, teoretic, nu este decât o prelungire a acelor forțe „civice”.
În fond, civismul ong-istic nu este decât o malformație a vieții politice firești: la jumătatea drumului dintre „stradă” și „partid”, ong-urile joacă un joc tulbure. Ele nu au responsabilitatea conducerii, dar au toate foloasele criticii celor care se află la putere. În cele din urmă, orice partid care vrea să guverneze ar trebui să fie interesat de eliminarea ong-ismului organizat și militant sau măcar de ținerea lui sub control.
Evenimentele post-miting (inclusiv episodul nefericit al primirii Simonei Halep pe Stadionul Național) pot fi interpretate diferit și speculate în favoarea aceluiași element constructiv. Se afirmă, în grabă cumva, că societatea noastră de azi este divizată și plină de ură. Ura și divizarea ar fi atins cote nemaiîntâlnite încă. Este și nu este adevărat. De fapt, iritarea forțelor anti-PSD vine din percepția corectă a succesului mitingului din 9 iunie. Ura, la rândul ei, capătă aspecte banale, nepericuloase. Este firesc: pe măsură ce trece timpul, democrațiile, generic vorbind, se caracterizează prin banalizarea luptei politice, deci și a urii care o alimentează. Marile teme de mobilizare se ascund în spatele unor mize din ce în ce mai mici. Huiduirea unei primărițe este o supapă care va funcționa în favoarea PSD-ului, dacă acesta va ști să comunice idei noi pe temele mari ale momentului. Cea mai importantă este de departe tema suveranistă. Ea va trebui să ia locul temei luptei împotriva statului paralel (noua securitate etc.), dar într-o formulă înnoită. A te bate cu pumnul în piept și a declama suveranitatea țării în plin vertij globalist-antiglobalist este insuficient. În schimb, a arăta, punctual, succese (fie și modeste) ale acestei politici va duce, pe termen lung, la consolidarea temei și la credibilizarea celor care o susțin.
Încă un element, de final: atâta vreme cât situația internațională va fi agitată (și va fi multă vreme de aici înainte), PSD-ul va fi „obligat” să câștige alegerile de către un public instinctiv dornic de stabilitate. Forțele agitatoare din societate vor fi implicit taxate de către o masă uriașă de oameni care nu vor dori ca România să preia, inutil, undele de șoc ale schimbărilor geopolitice globale. De aceea, mai mult decât lupta cu statul paralel, PSD-ul va trebui ca de aici înainte să arate că reprezintă el însuși stabilitatea internă prin reconstrucția la vedere a statului legitim.
