Discuția despre suveranism nu apare întâmplător azi, când este evident că, în termenii clasici, suveranismul nu se mai poate naște și manifesta.
Alain de Benoist scrie o suită de eseuri sintetice despre suveranism („Suveranitate națională și suveranitate populară”, Krisis, 2026) în care anunță, discret, sfârșitul Occidentului.
Trecerea de la politica înțeleasă ca manifestare a voinței (populare sau nu) la politica înțeleasă ca morală sau regulă de drept este primul semn al sfârșitului politicii occidentale. Sfârșit este și statul național, în sensul ideal-tipului de secol XIX.
Dar suveranitatea se ridică la alt nivel.
La nivelul Marelui Spațiu, al Statului Civilizațional, crede de Benoist, pe urmele lui Carl Schmitt și al teoreticinilor eurasianiști de azi, moștenitori și ei ai marelui jurist german.
De fapt, Carl Schmitt este reperul, alfa și omega acestei cărți. Tot ce este în rest este o notă de subsol. Cum notă de subsol este și viața politică a Occidentului de după Carl Schmitt, care a întrezărit și fosta bogăție (nu infinită) și viitoarea sărăcie politică a lumii occidentale.
Dacă suveranitatea nu piere, așa cum nu piere politicul (Carl Schmitt), problema este că și una și cealaltă au părăsit forma occidentală.
Nici Marele Spațiu, nici Statul Civilizațional nu sunt azi creații/realități occidentale.
Paradoxal, nici SUA, nici Europa nu simt problema reală.
Războiul din Golf arată clar orientarea viitoare a lumii.
În vreme ce China sprijină marile state de tipar neoccidental ale zonei (Turcia, Pakistan, Iran), posibile arii civilizaționale de sine stătătoare, oricum apărătoare ale unui suveranism real, SUA au mizat mereu pe pseudo-statele clientelare de tip Arabia Saudită, Emirate sau alte asemenea „republici” de tip petrodolar, care pot oricând, cum scrie Greg Johnson, să fie trimise de Iran „back to the camel age” (https://counter-currents.com/…/america-has-already…/).
Uniunea Europeană, la rândul său, se afundă în mlaștina din ce în ce mai… tare a liberalismului post-modern. Ultima ispravă a UE este decapitarea unui lider cu alonjă politică și adoptarea unui model de bună guvernanță europeană apolitică, neutralizantă (același Carl Schmitt!).
Nu este lipsit de importanță să spunem că lucrarea se încheie cu un bun studiu despre „Ideea de Imperiu” (tradus de mult la noi de subsemnatul – https://www.estica.ro/article/ideea-de-imperiu/). E un alt semn de glorie trecută europeană…
Cum va țâșni valul suveranist-politic de sub lespedea europenistă de azi, nu știm. Cel mai probabil, nu va fi decât o mișcare convulsivă, înainte ca Asia să preia definitiv cârma civilizației noastre. Da: a noastră! Căci noi vom fi Asia înainte de a ne da seama…
