Tratatul prescurtat cu acronimul TTIP (Parteneriatul transatlantic de comerț și investiții – în engleză Transatlantic Trade and Investment Partnership) este subiectul unor dezbateri destul de importante la nivelul opiniei publice europene, dar ale căror ecouri se regăsesc prea puțin și în România. Aceste dezbateri pot fi încadrate din mai multe perspective dominante: unele sunt mai degrabă de ordin jurnalistic, altele, mai tehnice, propun puncte de vedere mai apropiate de raționalitatea de tip economic, altele sunt o combinație de calcul economic și viziune geopolitică. Trebuie spus că, fiind o problemă de dată recentă, actualele negocieri asupra TTIP nu au determinat, încă, o literatură bogată, cele mai multe puncte de vedere exprimate despre acesta fiind disponibile în mediul de presă. Cu excepția notabilă a unui intelectual de valoare recunoscută la nivel european, Alain de Benoist, puține sunt numele personalităților din mediul asimilabil academic care să se fi pronunțat în legătură cu acest subiect. Lucrul acesta este oarecum normal, având în vedere, pe de o parte, noutatea subiectului (negocierile sunt încă în desfășurare), iar pe de altă parte caracterul uneori prea tehnic al discuțiilor care se pot ivi pe marginea acestuia.
Abordarea noastră va ține cont de toate dificultățile enunțate în legătură cu tratatul în cauză și de aceea paginile care urmează nu pretind a fi un punct de vedere definitiv asupra subiectului, ci numai un început de explorare a lui. Intenționăm să creionăm un profil al acestui tratat, așa cum reiese din luările de poziție care ni se par cele mai semnificative, fiind, desigur, conștienți și avertizând cititorul în legătură cu limitele firești ale propriei noastre documentări, precum și cu constrângerile ce țin de spațiul fizic alocat materialui de față.
TTIP în România
Dacă TTIP s-ar fi referit exclusiv la relația dintre România și SUA, lucrurile ar fi fost relativ simple, deoarece puținele luări de poziție de la noi față de acest tratat au un ton destul de optimist. Analiza pe care d-na Andreea Paul Vass o face TTIP este exemplară din acest punct de vedere. Subiectul este tratat în cheia ”pasivității” românești, pentru a sublinia definitiv oportunitățile pe care acest tratat le deschide economiei noastre[1].
La rândul său, Centrul Român de Politici Europene a produs o dezbatere pe tema aceluiași tratat și a două documente în care se analizează impactul acestuia asupra economiei noastre. Au rezultat alte două documente interesante, unul semnat chiar de directorul de atunci al CRPE, Cristian Ghinea, care pledează deschis pentru încheierea acestui acord: ”Europa are mai multă nevoie de acest acord decât are America. Sentimentul de declin civilizațional e mai acut în Europa. În vreme ce America negociază tratate privind spații comerciale comune peste Pacific, cu aliații săi tradiționali de acolo, Europa e un continent înconjurat de probleme: o lume subdezvoltată economic la sud, iar în est marele vecin rus care este pe picior de război (rece)” (Ghinea, 2015). Micul Policy Brief redactat de Cristian Ghinea este o pledoarie pentru acest tratat și autorul se străduiește să alunge toate punctele de îndoială față de necesitatea semnării lui. În legătură cu tema care a devenit extrem de acută, aceea a secretului în care se negociază tratatul, Cristian Ghinea ne asigură că nu este nicio problemă din acest punct de vedere, dimpotrivă, negocierile sunt foarte deschise: ”O temă centrală este transparența negocierilor curente. De fapt, nivelul de transparență din jurul negocierilor TTIP miră pe cunoscătorii domeniului” (Ghinea, 2015). Referitor la temerea unor opozanți cu privire la adevărații beneficiari ai acestui tratat, care ar fi marile corporații transnaționale și mai puțin sau deloc cei care reprezintă forța lor de muncă, autorul citat este la fel de categoric: ”O altă temă care bruiază dezbaterea este acuzația că doar marile multinaționale ar cîștiga din TTIP. Fondul acestei acuzații este unul visceral anti-american și anticapitalist, deci această tabără este puțin permeabilă la o discuție cu argumentele pe masă – cine crede că America este un fel de iad capitalist unde angajații ard în focurile gazelor de șist și sunt hrăniți forțat cu alimente modificate genetic, tinde să creadă că TTIP e o parte dintr-o conspirație de a aduce toate acestea în Europa” (Ghinea, 2015). Autorul aduce argumente în favoarea ideii că TTIP ar clarifica multe dintre barierele netarifare de export dintre Europa și SUA, bariere care îngreunează mult afacerile mai cu seamă ale firmelor mici și mijlocii. În fine, una dintre temele cele mai controversate care privește negocierile din cadrul acestui tratat o reprezintă mecanismele juridice de protecție a investițiilor. Aceste mecanisme sunt considerate adevărate citadele ridicate împotriva suveranității economice a statelor și, prin urmare, sunt acuzate de caracter antidemocratic și ”antipopular”. Dacă disputele economice se vor tranșa în tribunale suprastatale, ce fel de suveranitate vor mai avea statele în raport cu marile decizii economice? Nu vor deveni aceste decizii economice autonome și dependente total de marile corporații, în afara controlului politic al statelor? Acestor întrebări autorul român caută să le răspundă în același ton optimist: ”Mecanismul este controversat pentru că se ridică problema suveranității naționale și a lipsei de încredere în justiția statelor care primesc investiții. E adevărat și că au existat abuzuri în pornirea unor procese, diverși investitori amenințând cu pornirea unor cazuri la curțile de arbitraj pentru a intimida guvernele naționale (cum a fost cazul cu investitorul de la Roșia Montană în România). Dar numai guvernele slabe sau neprofesioniste se lasă intimidate. Fapt e că investitorul câștigă rar la curțile arbitrale, numai în cazuri de abuz flagrant și oricum sume mai mici decît cele solicitate” (Ghinea, 2015).
În fine, Lucian Cernat și Csilla Lakatos au conceput, sub auspiciile aceluiași CRPE, un document mai amplu, intitulat Impactul economic al Parteneriatului Transatlantic pentru Comerț și Investiții (TTIP) asupra României. Este suficient să cităm Rezumatul documentului, pentru a avea o privire de ansamblu asupra concluziilor la care ajung cei doi autori: ”O serie de studii economice recente au estimat efecte benefice ca urmare a unui viitor acord de liber schimb între UE și SUA (TTIP) pentru economia europeană. Acest raport oferă o primă analiză specifică pentru România a acestui acord comercial. Estimările bazate pe un model de echilibru general calculabil (CGE) preconizează un efect economic general pozitiv al acordului TTIP asupra economiei românești: PIB-ul României ar putea crește cu aproximativ 0,25% anual, odată ce acordul TTIP va fi pus în aplicare pe deplin[2]. Mai mult decât atât, balanța comercială cu SUA este de așteptat să se îmbunătățească, fiind estimată o creștere cu aproape 35% a exporturilor României către SUA, comparativ cu o creștere a importurilor bilaterale cu 25%. Un element important în această estimare este faptul că peste 90% din beneficiile economice estimate pentru România ar decurge din eforturile de reducere a barierelor non-tarifare” (Cernat, Lakatos, 2015).
După cum se poate constata, opiniile românești despre TTIP sunt în general foarte pozitive. Vom vedea că ele diferă, în bună măsură, de opiniile exprimate în afara României, la nivel european, despre acest subiect.
Punctul de vedere american despre TTIP este, interesant, cel mai apropiat de cel al analiștilor români. Astfel, într-un articol din The National Interest din toamna lui 2013, Samuel Rines aprecia că ”SUA și UE au nevoie de TTIP, nu numai pentru a concura mai avantajos cu lumea emergentă, ci și pentru a stimula creșterea economică într-o vreme de stagnare pe ambele maluri ale Atlanticului. OECD a estimat că TTIP poate să ducă la creșterea economiei europene cu 3-3,5 procente. Mai mult de un milioan de locuri de muncă ar putea fi create în SUA. Spania și Italia ar avea 140.000 de noi locuri de muncă, iar Marea Britanie mai mult de 400.000. Iar per capita, câștigul ar fi de mai mult de 6 procente, 10 procente în Marea Britanie și 13 în SUA” (Rines, 2013).
La rândul său, mai recent, în aceeași prestigioasă revistă, un alt analist american detaliază scopul strategic al TTIP, anume bararea evoluției puterii economice chineze, care se întrevede din ce în ce mai amenințătoare la nivel global. În felul acesta, TTIP devine, pe lângă un instrument economic, unul de apărare a Vestului în fața puterii emergente a Chinei: ”Cultural și economic, TTIP are un sens evident (…) Mai mult, TTIP este tratatul care, logic, reprezintă cel mai curajos instrument împotriva Chinei, fiindcă el poate să stabilească standarde comune SUA-UE într-o arie a unei superpiețe pe care niciun exportator sau producător, oriunde în lume, nu-și poate permite s-o ignore. TTIP, pe scurt, va întări standardele vestice, prestabilite la nivel global, nu pe cele chinezești” (Lees, 2015).
TTIP și UE. Un tratat dorit, dar criticat sau un tratat nedorit?
Spre deosebire de cazul românesc, la nivelul statelor occidentale cu economii solide TTIP este supus unor critici severe, unele chiar foarte severe.
Este important să subliniem care sunt punctele din tratat care nu convin europenilor și care este atmosfera din jurul acestor negocieri.
Principala trăsătură negativă a acestui tratat, din perspectiva europeană, poate fi rezumată în felul următor: TTIP este o încercare a SUA de a schimba în interes propriu regulile care stau la baza raporturilor sale economice cu Europa, schimbare care se vrea realizată într-o manieră dominată de excepționalismul geopolitic american tipic ultimelor două decenii și jumătate și care ar afecta profund raporturile de putere dintre economia americană și cea europeană în favoarea primeia. Altfel spus, profitând de puterea sa geopolitică (după cum se vede, din ce în ce mai contestată), SUA ar încerca să forțeze un tratat în avantajul economiei lor care, pe fond, este mai puțin performantă decât cea europeană și, mai mult, este și inadecvată spiritului economic și politic european, reticent față de soluțiile economice de ordin neoliberal pe care vor să le imprime SUA economiei globale.
Imaginea critică asupra modului în care partenerii americani înțeleg să negocieze acest tratat reiese destul de clar dintr-o relatare a unui om politic francez care a făcut o călătorie specială în SUA pentru a discuta cu oficiali americani problemele legate de negoierea TTIP. Vom cita câteva pasaje semnificative. Numele omului politic francez este Gilles Lebreton, iar acesta este deputat în Parlamentul European. În perioada 3-6 noiembrie 2015 el s-a deplasat la Washington pentru a avea o imagine asupra stadiului negocierilor tratatului, făcând parte dintr-o delegație de opt parlamentari europeni. Aceștia au fost primiți de diferite oficialități americane însărcinate cu negocierile, începând de la Casa Albă și până la Banca Mondială. Concluziile parlamentarului european sunt destul de negative. După ce a constatat că parlamentarii americani sunt la fel de puțin avertizați în legătură cu detaliile tehnice ale tratatului, Gilles Lebreton a afirmat că punctele cele mai fierbinți ale acestor negocieri par a fi de nedepășit. Este vorba despre problema ”Indicațiilor Geografice Protejate” (IGP), de care Franța este foarte atașată, așa cum afirmă omul politic francez, dar de care oficialul american cu care a discutat problema părea mai degrabă a-și bate joc[3], despre problema drepturilor de autor[4] și, poate că cea mai importantă dintre problemele în litigiu, chestiunea tribunalelor comerciale internaționale, pe care europenii le văd ca o amenințare la adresa suveranității economice a continentului[5].
Aceste trei probleme esențiale (nu sunt singurele, după cum vom vedea) îl fac pe omul politic francez să tragă o concluzie foarte pesimistă în legătură cu acest tratat: ”cu TAFTA, Uniunea Europeană se pregătește să lichideze mai mult ca oricând interesele națiunilor europene” (Lebreton, 2015).
Din perspectiva lui Alain de Benoist, TTIP reprezintă de-a dreptul o ”amenințare”. Autorul francez a dedicat o lucrare separată tratatului de care vorbim și altor astfel de ”amenințări”. Acest tratat, crede Alain de Benoist, este unul de care depinde însuși viitorul Europei. Critica acestui tratat capătă sub pana lui de Benoist accente complexe, care țin de destinul cultural și economic al Europei, de autonomia acesteia în fața unipolarismului american. Autorul trece în revistă ”preistoria” încercărilor de consolidare a unei piețe globale liberalizate complet, adică una cu totul dereglementată, începând cu negocierile din așa-numita ”rundă Uruguay” care s-au încheiat prin acordurile din 1994 din Marrakech și care au dus la crearea, după un an, a Organizației Mondiale a Comerțului. Imediat după 1989 și căderea comunismului, în 22 noiembrie 1990, SUA și Europa au adoptat o primă ”Declarație transatlantică”, prin care se obligau să promoveze economia de piață, să lupta împotriva protecționismului și să deschidă economiile naționale sistemului comercial multilateral. După ce, în 1995 s-a creat, sub numele de „Dialog economic transatlantic”, o asociație de mari întreprinderi private și multinaționale care au început puternice activități de lobby pentru începerea negocierilor, în 1998, în mai, în cadrul summit-ului americano-european de la Londra, a fost semnat un prim parteneriat transatlantic (de Benoist, 2015; 10). Istoria acestuia a continuat cu alte repere cronologice (2005, 2007, 2009, 2013). TTIP, așa cum se negociază astăzi, este rodul unei dezbateri de dată mai recentă, mai precis din 14 iunie 2013, când Comisia Europeană a primit mandat din partea a 27 de state ale UE pentru a demara negocierile concrete ale tratatului.
Principalul argument în favoarea acestui gigantic mecanism economic transatlantic este, evident, acela al câștigurilor reciproc avantajoase. Argumentul, deloc nou, se pae că are fragilitatea lui. Alain de Benoist remarcă: ”După un ritual bine pus la punct, se dau asigurări că acordul va aduce beneficii tuturor, că va avea un efect favorabil asupra locurilor de muncă etc. Raportate la orizontul anului 2027, care este cel pe care l-am reținut, astfel de promisiuni sunt, în realitate, lipsite de sens. În 1988, Comisia Europeană afirmase deja că punerea în practică a marii piețe europene, prevăzută pentru 1992, ar crea între 2 și 5 milioane de locuri de muncă în Europa. Încă le așteptăm” (de Benoist, 2015; 13).
Contrar opiniei unor autori români (l-am citat ceva mai sus pe Cristian Ghinea), autorul francez este ”frapat” de opacitatea în care se desfășoară aceste negocieri: ”Nici opinia publică, nici reprezentanții săi nu au avut acces la mandatul de negociere. Clasa politică, în ansamblul său, s-a refugiat într-o tăcere absolut surprinzătoare (…) Multă lume nu ezită să vorbească despre ˂negocieri comerciale secrete> pentru a califica aceste discuții care se derulează cu ușile închise” (de Benoist, 2015; 14).
Analiza propriu-zisă a principiilor tratatului se face cu minuțiozitate. Nu avem aici suficient spațiu pentru a relua toate punctele dezvoltate de autorul francez, încât nu vom face decât să le enunțăm pe scurt și să exemplificăm în cazul celor care ni se par cele mai importante. Primul principiu al tratatului vizează eliminarea totală a barierelor vamale asupra produselor industriale și agricole dintre UE și SUA. Există câteva domenii în care această eliminare ar putea aduce prejudicii economiei europene, în opinia autorului francez: ele sunt sectorul agricol, cel textil dar și cel al industriei de automobile. Nivelul mediu al taxelor vamale este de 5,2% în Europa și de 3,5% în SUA. Prin urmare, o eliminare a acestora ar aduce profituri SUA și deservicii Europei. În plus, taxele vamale asupra materialelor de transport sunt de 7,8% în Europa și de 0% în SUA. Eliminarea lor, de asemenea, ar avantaja partea americană și ar dezavantaja industria automobilelor din Europa (cu toate că anumite instanțe afirmă că ar fi invers, mai ales pentru cazul Germaniei, cel mai mare producător de automobile european).
Mai importantă decât eliminarea taxelor vamale este eliminarea barierelor non-tarifare. Domeniul acesta este foarte vast și reflectă, de fapt, o filosofie economică și civilizațional-culturală diferită pentru cele două continente: ”Problema este că Statele Unite sunt astăzi în afara cadrelor dreptului internațional în materie ecologică, socială și culturală, că ele refuză să aplice principalele convenții asupra muncii, protocolul de la Kyoto asupra încălzirii climatice, convenția asupra biodiversității, convențiile UNESCO asupra diversității culturale etc. (…) Or, aceste reguli diferite pe cele două maluri ale Atlanticului sunt reflexul alegerii unor societăți diferite. Sub aparențe tehnice, normele și reglementările corespund unor preferințe colective care reflectă ideile pe care ni le facem despre protecția cetățenilor, corespund alegerilor socioculturale, realităților istorice, geografice, lingvistice, uneori chiar constituționale, tradițiilor regionale, raporturilor de forțe sociale” (de Benoist, 2015; 16-17). Eliminarea acestor elemente ar aduce o uniformizare de nedorit și o transformare a societăților europene neconformă cu tradițiile acestora. Așadar, TTIP nu este doar o primejdie strict comercială sau economică, ci și una cultural-civilizațională.
Revenind la planul economic, autorul francez amintește problema deja enunțată mai sus a raporturilor de forțe din agricultură. Agrobusiness-ul american ar avea enorm de câștigat de pe urma eliminării barierelor comerciale cu UE. Dar agricultura europeană, mult mai atentă cu reglementările în materie de organisme modificate genetic, carne de vită cu hormoni sau produse agricole tratate cu pesticide, ar cunoaște un regres din perspectivă economică. Normele sanitare europene sunt considerate de către SUA prea dure. În aceste condiții, ele ar trebui eliminate ca fiind bariere comerciale ilegale…
Nu mai puțin îngrijorătoare este situația serviciilor publice, care în Europa beneficiază de ajutor de la stat, dar care ar trebui, conform filosofiei TTIP, să fie eliminat.
Ceea ce este însă și mai îngrijorător este sistemul de arbitraj în legătură cu diferendele comerciale: ”Acest mecanism așa-zis de ˂protecție a investițiilor> (Investor State Dispute Settlement, ISDS) trebuie să permită întreprinderilor multinaționale și societăților private să aducă în fața unui tribunal ad hoc statele sau colectivitățile teritoriale care ar avea o legislație considerată drept dăunătoare intereselor lor sau de natură să le restrângă beneficiile (…) Diferendul ar fi arbitrat de o manieră discreționară de judecători și experți privați, în afara jurisdicțiilor publice naționale sau regionale” (de Benoist, 2015; 21).
Acestea sunt numai câteva dintre elementele care îl fac pe autorul francez să fie extrem de reticent cu ideea semnării tratatului despre care vorbim.
TTIP și scandalul Volkswagen
Un punct de vedere interesant, venit de data aceasta din zona economică germană, face o legătură directă între de acum celebrul scandal Volkswagen și tratatul TTIP. Autorul pe care îl vom cita, economistul german Eberhard Hamer, afirmă textual că ”Statele Unite testează puterea TTIP asupra Volkswagen” (Hamer, 2016).
Știind cât de importantă este filosofia și emblema Volkswagen în cadrul industriei germane, punctul de vedere al lui Hamer este cât se poate de ilustrativ. Ideile din articolul pe care îl cităm sunt destul de dure. Astfel, pentru economistul german, SUA ar încerca prin TTIP nici mai mult nici mai puțin decât subjugarea economiei europene[6], motiv pentru care acest tratat este comparat cu NATO, în variantă economică (în imaginea suveraniștilor europeni antiamericani NATO nu este altceva decât instrumentul dominației militare și geopolitice americane în Europa). Criticile nu vizează numai tratatul propriu-zis și încercările americane de a prelua sub tutelă economică Europa, ci și slăbiciunea Europei (în frunte cu cancelarul german A. Merkel) și a Comisiei Europene în fața acestei tentative. Avem de-a face cu un text polemic, cu conotații politice și geopolitice care ni se par importante.
Un punct de vedere mai cuprinzător asupra acestui tratat este cel al doctorului în drept și inginerului agronom austriac Heinrich Wohlmeyer (așadar, un reprezentant al aceluiași mediu german), care trece în revistă istoria nu foarte îndelungată a acestei runde de negocieri dintre SUA și Europa. Negocierile au început la 14 iulie 2014[7], afirmă autorul austric, și reprezintă a șasea rundă de negocieri de acest tip.
Autorul propune o imagine a tratatului prin partenerul care pare cel mai interesat de încheierea acordului, SUA, analizând situația economică, interesele SUA dar și acțiunile lor economice și geopolitice anterioare. Textul tratatului nefiind, evident, dispinibil la momentul redactării materialului, acesta este unul doar orientativ, dar el reflectă cu siguranță o stare de spirit față de partenerul de dincolo de Atlantic al UE. Ideea de bază a articolului lui Wohlmeyer este reticența, mefiența. Motivele sunt destule. Primul dintre ele: SUA sunt într-o stare de virtual faliment și singura lor salvare o reprezintă tipărirea de dolari. Acest lucru însă nu poate ține la infinit, căci din ce în ce mai multe state nu mai acceptă sau nu mai sunt dispuse să accepte dolarul ca monedă de referință la nivel internațional. Mai mult, dominația absolută a sistemului dolar la nivel internațional, asigurată prin Banca Mondială și FMI, a început să fie pusă sub semnul întrebării din momentul în care țările Americii Latine și cele asiatice au creat un instrument bancar (celebra Bancă Asiatică pentru Investiții în Infrastructură – AIIB) care reprezintă un concurent direct al primelor două organisme. Autorul crede că situația pentru SUA este ”disperată”. Datoria suverană nerambursabilă a SUA este de 17 trilioane de dolari (17 milioane de milioane!), ceea ce ridică mari semne de întrebare referitoare la oportunitatea acestui acord. Autorul e de părere că, înainte de a semna un astfel de acord, este nevoie ca SUA să accepte rescrierea regulilor în materie de politică financiară proprie.
A doua reflecție a lui Wohlmeyer se referă la interesele SUA în cadrul tratatului TTIP. SUA, crede autorul austriac, are două sectoare economice esențiale, pe care le va apăra cu orice preț: sectorul militar și cel petrolier. La acestea două se adaugă finanțele, media și agricultura. Toate aceste sectoare sunt, în opinia sa, astfel concepute în tratat astfel încât acesta să reprezinte interesele americane în aceste domenii și nu interesele europene. Se adaugă, firesc aici, problema ”protecției investițiilor”, prin care SUA ar încerca nici mai mult nici mai puțin decât să-și asigure investiții benefice în Europa cu ajutorul unei monede care este pe cale să-și piardă supremația.
A treia reflecție se referă la activitățile trecute ale SUA, la statutul său geopolitic și la situația socială a țării. Imediat după al doilea război mondial, SUA au acționat unilateral pentru impunerea intereselor lor, crede autorul austriac. Sunt, de asemenea, analizate diferențele dintre sistemele economice american și european în ce privește jurisdicția economică, dar și chestiunile legate de sistemul social, de altfel deloc neglijabile[8].
În fine, în plan geopolitic, explicit enunțat, divergențele până la momentul actual nu sunt deloc de trecut cu vederea. Viziunea geopolitică americană, copiată după modelul imperiului global britanic, intră în coliziune cu viziunea continentalistă europeană, care își propune o colaborare specială cu Estul continentului (lumea rusească), în care Vestul continentului vede oportunitățile legate de resurse minerale. Interesant este că, deși aflate în competiție geopolitică, SUA și Europa pot fi, în concepția acestui autor, conciliate în cele din urmă.
Studiul pe care-l cităm trece în revistă și punctele de vedere optimiste în legătură cu TTIP. Este cazul ministrului austriac al cercetării, științei și economiei, care consideră că urmare a TTIP, am putea să ne așteptăm la o creștere cu 1,7% a PIB-ului Austriei, cu 1% a salariilor, cu 12,4% a industriei de automobile etc. Aceste date sunt semnul că în rândul economiștilor nu există o certitudine absolută în ceea ce privește rezultatele scontate ale TTIP. De altfel, acest lucru nici nu ar fi posibil. Oricât de dezvoltate ar fi mijloacele de previziune și de modelare matematică în economie, evoluția pe termen mediu și lung a acesteia este, probabil, o ecuație greu de descifrat.
Pe de altă parte, tratatul transatlantic nu este criticat numai în planul ideilor economice sau geopolitice, ci este contestat și în stradă. Astfel, recent, în preajma vizitei președintelui american Barack Obama în Germania, la Hanovra zeci de mii de manifestanți au protestat împotriva TTIP (Cotidianul, 2016). Aceste proteste reflectă, pe de o parte, interesul deosebit al publicului german pentru subiectul în cauză și, pe de altă parte, o ostilitate care are explicații greu de suprins într-o analiză unidimensională, centrată stric pe subiectul tratatului. Pentru a surprinde mai bine atmosfera generală în care se desfășoară aceste negocieri, este bine să facem referire la un fenomen geopolitic și geoeconomic mai amplu.
Anul trecut, un analist german important, Hans Kundnani, publica în celebra Foreign Affairs un articol amplu despre orientarea geoeconomică și geostrategică a Germaniei. Titlul materialului este revelator: Leaving the West Behind. Germany Looks East[9]. Materialul lui Kundnani, deși nu are aparent o legătură directă cu tratatul TTIP, are în opinia noastră o importanță mare pentru a surprinde contextul general european și în special german care domină actualmente în raporturile dintre UE (Germania) și SUA, nu numai din punct de vedere economic, dar și strategic. Autorul citat afirmă, bazându-se pe surse directe, că opinia publică din Germania și, în bună măsură, clasa politică germană au devenit reticente față de o orientare vestică a Germaniei (ceea ce s-ar traduce printr-o orientare pro-americană și pro-NATO), militând din ce în ce mai deschis către o evoluție în direcția eurasiatică (estică), adică în direcția unor raporturi privilegiate cu China, Rusia și chiar India[10]. Articolul analizează cu claritate tendințele pro-rusești, pro-chinezești și anti-americane din politica actuală germană. Aceste tendințe au legătură, pe de o parte, cu realizarea unității Germaniei și convingerea acesteia că nu mai depinde din punct de vedere al securității de ajutorul american, dar și de urmărirea unei politici economice constante de cucerire a piețelor estice, de expansiune comercială în direcția Chinei, Rusiei și Indiei, ceea ce atrage după sine o pierdere a interesului pentru parteneriatul vestic (inclusiv TTIP). Politica mai veche de împăcare cu URSS-ul pe care a dus-o cancelarul Willy Brandt în vederea reunificării (așa-numita Wandel durch Annäherung – ”schimbare prin apropiere”) este acum urmată de politica susținută mai cu seamă de echipa cancelarului Gerhardt Schröder, denumită Wandel durch Handel – adică ”schimbare prin comerț” (Kundnani, 2015). La fel de spectaculoase sunt relațiile din ce în ce mai strânse cu China, care are, se pare, un interes strategic în cultivarea unei Germanii din ce în ce mai puternice și a unei Europe pe măsură, ca o contrapondere la puterea SUA. Aceste modificări de optică geoeconomică și geostrategică în cazul Germaniei (puterea cea mai redutabilă a UE) vor putea aduce schimbări majore în orientarea UE și, eventual, în îndepărtarea acesteia de SUA, mai cu seamă în cazul în care Marea Britanie va decide să părăsească uniunea.
Deși Marea Britanie este un aliat de nădejde al SUA și un partener economic important, opinia publică engleză este departe de a fi convinsă, se pare, de necesitatea semnării TTIP. În 2014 au avut loc la Londra manifestații împotriva acestui tratat, puse oarecum sub egida luptei împotriva corporațiilor în general. ”Asaltul” acestora la adresa societăților europene este cuvântul de ordine și, se pare, spaima celor care s-au manifestat împotriva TTIP. Un ziarist britanic, Lee Williams, trece în revistă punctele nevralgice (șase la număr) ale tratatului transatlantic și găsește exact aceleași elemente de alarmă ca și autorii pe care i-am invocat mai sus, pentru a se declara, finalmente, ”speriat” de acest tratat (Williams, 2015).
Foarte recent, sub semnătura lui Bill Wilson, BBC-ul publica un articol cu tentă interogativă: TTIP: care este viitorul comerțului dintre UK și SUA? Articolul abordează cele două probleme presante ale Regatului Unit din această perioadă: TTIP și așa-zisul Brexit. Statele Unite amenință Regatul Unit că, în cazul în care va vota pentru ieșirea din UE, se va confrunta cu bariere tarifare la exportul spre SUA similare cu cele care sunt aplicate unor state precum China, Brazilia sau India. Articolul amintește, de asemenea, opinia unor specialiști care consideră că dacă TTIP nu se va semna până la sfârșitul mandatului lui Barack Obama, negocierile vor trena, deoarece în Europa continentală dar și în SUA urmează alegeri (Wilson, 2016).
În acest context, tratatul TTIP devine un subiect fierbinte și astfel înțelegem mai bine de ce în jurul lui se țes atâtea legende și apar atâtea puncte de vedere critice, mai cu seamă la nivelul statelor europene cu pondere însemnată.
Cele mai recente discuții despre TTIP au avut loc la nivel politic foarte înalt în cadrul recentei vizite pe care președintele american Barack Obama a întreprins-o în Germania, la Hanovra. Președintele american și cancelarul german au făcut declarații pozitive la adresa TTIP. Astfel, Barack Obama ar fi declarat: ”Angela (Merkel) și cu mine suntem de acord pentru a spune că Statele Unite și Uniunea Europeană au nevoie să continue să facă în așa fel încât să avanseze negocierile în vederea acordului comercial transatlantic” (declarație care însă poate fi privită și ca o dovadă că aceste negocieri sunt în impas…), iar Angela Merkel, la rândul său, ar fi afirmat că TTIP ”ar contribui cu mult la creșterea economiei europene” (Baquiast, 2016).
Pe de altă parte, dincolo de aceste declarații politice, ministrul economiei german, Sigmar Gabriel, ar fi declarat, în același context al vizitei președintelui american, că, fără concesii din partea Washingtonului, acordul va eșua. În fine, președintele Franței, François Hollande, ar fi refuzat discuțiile cu omologul său american pe această temă, din cauza impopularității subiectului în cadrul opiniei publice franceze (Baquiast, 2016).
Odiseea TTIP este departe, se pare, de a lua sfârșit. Nu putem ști ce va rezerva viitorul acestui extrem de important element economic și strategic. Putem spune însă fără rezerve că de modul cum se va termina această odisee va depinde configurația geoeconomică și geostrategică a lumii în viitorul apropiat.
Bibliografie
Paul, Andreea, http://www.contributors.ro/economie/romania-o-economie-mica-surprinsa-de-oportunita%C8%9Bile-ttip-ce-trebuie-sa-faca-romania/
Ghinea, Cristian, http://www.crpe.ro/wp-content/uploads/2015/05/CRPE-Policy-Brief-37-TTIP-Final.pdf
Cernat, Lucian; Lakatos, Csilla, http://www.crpe.ro/wp-content/uploads/2015/05/CRPE-Policy-Memo-63-Final.pdf
Lebreton, Gilles, http://www.frontnational.com/2015/11/mission-tafta-reussie-a-washington/
de Benoist, Alain, Le traité transatlantique et autres menaces, Pierre-Guillaume de Roux, Paris, 2015
http://www.cotidianul.ro/proteste-in-germania-inaintea-vizitei-lui-obama-280077/
Hamer, Eberhard, http://www.horizons-et-debats.ch/index.php?id=4865
Wohlmeyer, Heinrich, http://www.horizons-et-debats.ch/index.php?id=4396
Kundnani, Hans, https://www.foreignaffairs.com/articles/western-europe/leaving-west-behind
Kundnani, Hans, http://l-arene-nue.blogspot.ro/2015/03/quand-lallemagne-se-tourne-vers-lest.html.
Baquiast, Jean Paul, http://www.europesolidaire.eu/article.php?article_id=2132&r_id=
Lee, Williams, http://www.independent.co.uk/voices/comment/what-is-ttip-and-six-reasons-why-the-answer-should-scare-you-9779688.html
Wilson, Bill, http://www.bbc.com/news/business-36123622
Rines, Samuel, http://nationalinterest.org/commentary/can-ttip-save-the-west-9325
Lees, A. Kevin, http://nationalinterest.org/feature/why-america-should-have-pushed-ttip%E2%80%94not-tpp%E2%80%94first-13181
[1] Textul analizei se dechide astfel: ”De câte ori v-ați izbit de pasivitatea românească? Sub ce forme? Cum ne vindecăm de pasivitate? Cum ne raportăm la caruselul global al intereselor economice? Dar mai ales când ne apucăm serios și inteligent de treabă? Când găsim combinația optimă dintre succesul economic și circumstanţele politice? Acum jumătate de an, spuneam că fiind „prinși în ițele politicii noastre dâmbovițene, pierdem din vedere mizele mari, de stringentă actualitate, la nivel european și mondial”[i]. Era vorba despre noile oportunități ale Parteneriatului Transatlantic de Comerţ și Investiții. Pe scurt, era vorba despre TTIP” (Andreea Paul; 2015).
Totuși, în ciuda aparențelor, textul despre care vorbim este departe de a avea claritatea necesară pentru a trage concluzii definitive în legătură cu opinia autoarei. Astfel, pe de o parte, se subliniază imperativ necesitatea ieșirii din pasivitate a factorilor decizionali din economia românească, dar pe de altă parte ne întâmpină unele fraze alarmante: ”Ceea ce la o primă vedere ar părea un avantaj poate deveni cel mai mare dezavantaj al României. Nu am reușit încă să depășim etapa de liberalizare europeană. De pildă, IMM-urile românești nu au ajuns la maturitatea competitivității europene. Prin urmare, TTIP poate deveni un instrument de „măcelărire” al IMM-urilor românești, așa cum susțin unii opozanți ai TTIP” (Andreea Paul; 2015).
[2] Ceea ce, conform estimărilor acelorași autori, ar însemna o creștere cu 400-500 de milioane de dolari a PIB-ului României anual.
[3] ”Interogat de mine, negociatorul american a vorbit despre țara noastră (Franța – n. C.P.) cu aroganță, chiar cu dispreț, luând în derizoriu sistemul IGP pe care-l acuză într-o manieră caricaturală de faptul că ar fi în beneficiul lui Carrefour în detrimentul micilor producători. Dacă am crede ce spune el, a înlocui IGP-urile prin simpla luare în considerare a mărcilor (de exemplu, Coca-Cola?) ar fi benefic pentru acești mici producători francezi al căror protector se erijează a fi” (Lebreton, 2015).
[4] ”Putem să ne îngrijorăm în aceeași manieră în ceea ce privește eventuala apropiere a drepturilor de autor europene de sistemul de copyright american, ale căror filosofii sunt foarte diferite. Primele încearcă, într-adevăr, să-i protejeze pe creatori, în vreme ce al doilea, cel american, se preocupă mai degrabă de opere, pe care le asimilează unor mărfuri. Or, europenii care negociază în engleză utilizează expresia « copyright » pentru a desemna drepturile de autor, ceea ce nu este de bun augur”. (Lebreton, 2015).
[5] ”Reglementarea litigiilor dintre state și investitori privați este, la rândul ei, în impas: Statele Unite nu vor să renunțe la sistemul de arbitraj privat prevăzut de TAFTA, pe care europenii, după multe tergiversări, propun să-l înlocuiască printr-o Curte publică. Cine va câștiga? Cel mai tare, ca de obicei… Divergențe de aceeași amploare se leagă de reglementarea internetului” (Lebreton, 2015).
[6] ”Preluarea puterii economice și juridice în Europa cu ajutorul TTIP este acompaniată de atacuri împotriva bastioanelor economice înainte de toate germane care nu sunt încă deținute de americani. Acum, este rândul VW. General Motors a încercat în două reprize să preia «tortul VW» cu ajutorul unor credite fără limită primite de la FED. Prima dată familia Porsche le-a luat-o înainte. A doua oară americanii au eșuat cu plângerea lor împotriva dreptului de veto al Saxoniei Inferioare. Acum, ei încearcă a treia oară să lovească și să deprecieze VW cu ajutorul autorităților și avocaților mandatați de ei în SUA, pentru ca apoi să-l cumpere la un preț bun. Dacă VW ar încerca același lucru în Statele Unite, guvernul american ar interveni imediat sub pretextul interesului național și al securității. Adevăratul scandal ce privește VW este că guvernul german nu apără VW și că se simte vizibil obligat mai degrabă de puterea americană decât de cei 100000 de angajați ai VW” (Hamer, 2016).
[7] Există o diferență de un an față de opinia lui Alain de Benoist (n. C.P.).
[8] ”În domeniul politicii sociale, «filosofii» totalmente opuse se lovesc: în vreme ce Europa a dezvoltat și realizat modelul statului social solidar, acesta este în general blocat în Statele Unite fiindcă cei bogați se derobează sistematic de la orice contribuție pentru binele comun. Lucrul acesta duce la impozite și costuri ale muncii reduse. Rezultatul este o competiție pentru locurile de muncă ce slăbesc considerabil normele sociale” (Wohlmeyer, 2014).
[9] Materialul apare parțial pe site-ul FA la adresa următoare: https://www.foreignaffairs.com/articles/western-europe/leaving-west-behind. Noi am avut acces (gratuit) la traducerea în limba franceză a studiului, care se poate accesa la adresa: http://l-arene-nue.blogspot.ro/2015/03/quand-lallemagne-se-tourne-vers-lest.html.
[10] ”Răspunsul german la criza ucraineană trebuie plasat în contextul unei slăbiri pe termen lung a ceea ce se numește Westbindung, adică ancorarea țării de zona vestică, valabilă după războiul al doilea mondial. Căderea zidului Berlinului și lărgirea Uniunii Europene au eliberat țara de dependența față de Statele Unite care îi impuneau imperativul de a se proteja de Uniunea Sovietică. În același timp, economia germană, foarte dependentă de exporturi, a devenit mai dependentă de cererea piețelor emergente, mai ales a pieței chineze” (Kundnani, 2015).
Textul a apărut pentru prima oară în volumul Furtună perfectă în Europa, coordonat de Dan Dungaciu și Ruxandra Iordache, Ed. ISPRI, București, 2016
Pingback: TTIP – un tratat controversat
Pingback: TTIP – un tratat controversat - Știri și anunțuri
Pingback: TTIP – un tratat controversat
Pingback: TTIP – un tratat controversat | Lupul Dacic