În spatele agitației legate de faptele viitoare ale Coaliției de Voință (denumire hilară, de sorginte americană, folosită când aceeași Coaliție de azi se cam codea să participe alături de SUA la al doilea război din Irak din 2003) se țese un scenariu care publicului larg îi este vândut drept ceea ce nu este.
Coaliția de Voință nu funcționează și nu va funcționa pentru Ucraina și împotriva lui Putin, ci împotriva lui Trump.
Această Coaliție se opune legăturii directe dintre SUA și Rusia, exact așa cum SUA s-a opus legăturii directe dintre Rusia și Europa. Dinte pentru dinte.
Când, în 2018, Trump a rupt acordul nuclear cu Iranul și a trecut la sancționarea acestuia, cei care fac azi echipa Coaliției de Voință s-au unit în a găsi căi de ocolire a sancțiunilor împotriva Iranului. Anglia era parte a frăției; exact ca după primul război mondial, Anglia și SUA s-au găsit în tabere diferite din cauza hidrocarburilor din Orientul Mijlociu.
Acum, când Trump și iranienii caută căi de dialog, aceeași Coaliție de Voință găsește cu cale să ceară sancționarea la ONU a Iranului, împingând Iranul pe un postament sigur în preajma Chinei, Rusiei și Indiei. Din nou, planurile americane sunt date peste cap, sub aparențele (foarte străvezii în acest episod) pedepsirii Iranului…
Nu combaterea Rusiei în Ucraina („garanții de securitate”), ci ocuparea unui teren în fața lui Trump îi împinge pe coalizați să se miște în direcția Kievului. S-ar putea ca Rusia să fie, tacit, de acord, chit că, vocal, ea se va arăta ostilă.
Pe scurt, în configurația geopolitică actuală, cei mai înverșunați anti-americani (anti-Trump) sunt europenii, nu rușii și nici chinezii. Vom vedea dacă America de Sud va fi mai anti-Trump. Posibil, nu…
Viitorul e înainte!
