Mesaje din Sirius (V) Egolatria (ne)creştină a lui Andrei Pleşu

Întrebat de-i credincios sau nu, domnul Andrei Pleşu a dat, în urmă cu peste două decenii, un răspuns peste măsură de orgolios, abil şi dialectic: „Nu-l învinuiesc pe Dumnezeu de marile mele îndoieli. Numai eu sunt de vină dacă eventual m-am îndepărtat de credinţă”. Erau ani în care libera cugetare, pe care domnul Ion Iliescu şi-o asuma frontal, iar masoneria, de care domnul Pleşu dădea a înţelege că nu-i străin, păreau a fi considerate, prin imediat şi puternic recul de mentalitate, opiu pentru popor şi otravă pentru democraţie. Între timp, lucrurile s-au schimbat fundamental, fără să-l determine bineînţeles pe domnul Pleşu să devină ţârcovnic de ocazie. Ba, dimpotrivă, domnia sa se amuză să tabloidizeze o suculentă dispută medievală despre sexul îngerilor. Intrând în câteva guverne, cu aerul că lustruieşte de zor kantianul lucru în sine, că nu face decât politica binelui, adevărului şi frumosului, construieşte, într-un paralelism distant, un batalion elitist, în care capătă aură de moralist pur sânge. Cuvântul său inspirat, talentul oratoric şi scriitoricesc, incontestabile, adesea strălucitoare, ba chiar şi desele demonstraţii de cunoscător al naturii umane, atât pe versantul divinului cât şi pe cel al înclinaţiilor reptiliene, nu prea au ecou sub cupola Academiei Române, accesul la nemurire fiindu-i barat de ceea ce domnia sa consideră a fi damful birocratic al înaltului for. Voia să fie asimilat filosof, iar replica venea mereu implacabilă: filosof nu poate fi, în conclavul nostru, decât cel cu studii filosofice, nu şi cel dăruit doar cu har, cu sfântul viciu al lecturii, oricâte şcoli peripatetice ar şi urmat, oricât s-ar fi plimbat, în lung şi-n lat, prin grădina lui Academos.

            Aşa stând lucrurile, domnul Andrei Pleşu, uzând de aranjamente pe care la alţii le-ar fi considerat reprobabile, îşi trage institut academic de studiere a fenomenului religios, de la al cărui amvon se-aud destul de rar fraze cu tâlc filosofic. Academia Română îi girează institutul într-un fel pervers, declarând că asta nu-i netezeşte domnului director drumul spre roba mult visată, că nu înţelege să-şi îmbrace funcţionarii în odăjdiile nemuririi. Îi cere să-şi probeze identitatea de filosof prin opere sârguincioase şi docte, prin cărţi de riguroasă specialitate.

            Deschidem o acoladă. Opera antedecembristă a domnului Andrei Pleşu este remarcabilă. Titluri precum Pitoresc şi melancolie sau Călătorie în lumea formelor îl plasează mult deasupra eseismului din Parabolele lui Isus (2012).

            Lăsându-l să escaladeze în continuare, cu tenacitate, zidul Academiei pentru demnitatea de filosof, să ne referim şi la evocata sa relaţie cu lumea credinţei. Vom observa astfel că, în preajma marilor sărbători creştine, ne întâmpină cu câte  o predică adânc moralizatoare, veştejind excesul de ortodoxie, micimea sufletească a contemporanilor şi căile lesnicioase, pământene, ale mântuirii. Ne spune, cu talent şi patos reţinut, cât de vrednică de milă este mortificarea noastră spirituală, morală. Are, vai, perfectă dreptate în fiecare silabă: „Să abandonăm postura tragică a pietăţilor apocaliptice, spaima infantilă de iad, sindromul condamnării definitive […] Învierea admite şi ea, e drept, că suntem condamnaţi. Dar la o soluţie a iubirii recuperatoare. Asta nu înseamnă că totul e scuzabil ci doar că totul e de sperat”. Atitudinea adânc moralizatoare nu-i sporeşte însă şansele la postura de coleg cu Mircia Dumitrescu, singurul grafician din Valahia, dacă nu chiar din Europa, acceptat în marele for, şi nici de reformator al ortodoxiei. Profilul său se decupează mai clar în romantică penumbră de om de lume: „Citesc cu plăcere, îmi plac ideile, îl caut pe Dumnezeu. Dar îmi plac şi cârnaţii de Pleşcoi, bufoneriile crude, brânzeturile răscoapte, cheful, hetaira, romanţa. Sunt helas, lacom, echivoc, uşor de atras spre lejerităţi de tot felul”. Dacă a fi de trei ori ministru şi sfătuitor cu simbrie al preşedinţilor de ţară sunt feluri de lejerităţi, atunci adorarea propriei persoane are într-adevăr temei.

Comentezi?

Adresa ta de email nu va fi publicată.

hehey