Politic

Pentru că tot suntem în luna aprilie, câţiva din cei ce se socotesc, probabil autistic, reprezentanţi ai elitei politice româneşti au pus în scenă încă o năstruşnicie, ce are iz de păcăleală, dar cu pretenţii de mare ispravă. Izvodită în…
Citeste mai mult

Faţă de sentimentul irepresibil al descompunerii generalizate şi al paraliziei cvasicomplete în care ne găsim ca ţară, apare astăzi cu insistenţă întrebarea: de unde trebuie început pentru a reconstrui ceea ce s-a demolat şi a reporni ceea ce pare veşnic înţepenit?

Răspunsul la această întrebare vine întotdeauna pe câteva căi, niciuna, din păcate, îndreptăţită. Să le luăm pe rând.

Marele merit al Raportului Tismăneanu (Raportul final al Comisiei prezidenţiale pentru analiza dictaturii comuniste din România) este că, prin vinovatele erori şi ascunderea, cam fără abilitate, sub preşul istoriei, a unor evenimente cu adevărat tragice, va genera, în timp, corecturi vital necesare conştiinţei naţionale.

Politicienii sunt tot mai inculţi, grobieni, nesimţiţi, ticăloşi, aroganţi, olimpieni în aşteptări, jalnici în rezultate. Activitatea lor, execrabilă, atunci când nu este chiar criminală şi demolatoare. Alegătorii tot mai puţini şi, la rândul lor, de o mai proastă calitate: votează…
Citeste mai mult

În 1990, partidele româneşti apărute după seceta comunistă ca nişte ciuperci nefireşti au uitat o vreme ideea de la care trebuie să plece orice demers politic: ideea unei comunităţi organice (măcar în teorie) pe care trebuie s-o apere. Izolaţionismul lui Ceauşescu a fost urmat de o oikofobie (cu termenul filosofului conservator britanic Roger Scruton) din ce în ce mai marcată, adică de o spaimă a elitei de propria sa comunitate, de propriul său popor:

Ca istoria să se mai şi amuze, Marea Revoluţie Socialistă din Octombrie a avut loc în noiembrie. E vorba de capriciile calendarului iulian şi-ale celui gregorian, cu diferenţa între ele de două săptămâni, iar nu de vreo mistificare sau de-un…
Citeste mai mult

La începutul anului 2010, PNL-ul semnala menţinerea României în interiorul blocajului operat de „două conservatorisme" – forme/formule antiliberale: conservatorismul Vechiului Regim comunist, reduplicat în apropierea stângii feseniste, şi conservatorismul glisant popular /populist, regăsit atât la dreapta, cât şi la stânga.

În articolul ,,Dispariţia PDL, un act de dreptate politică şi o şansă pentru viitor” postat pe data 17 martie 2013 pe blogul Estica aţi deschis uşa posibilităţii naşterii unei alternative autentice în plan politic pentru societatea românească. Deşi schiţată mai…
Citeste mai mult

De mai bine de douăzeci de ani societatea românească rătăceşte prin labirintul post-totalitarismului, experimentează o variantă de sincronizare la exigenţele şi standardele democraţiei de tip european şi explorează diverse formule politice în căutarea unui principiu viabil de întemeiere a suveranităţii…
Citeste mai mult

Adrian Năstase a fost eliberat din închisoare. Iată așadar un fapt divers, ca și atâtea altele, poziționat, mai mult sau poate mai puțin justificat, în centrul priorităților media. Aș minți dacă aș spune că auzul veștii ce a deținut primatul…
Citeste mai mult

Folclorul autohton mai special spune cam aşa: Adrian Năstase a fost condamnat la dispariţie politică în 2003, când şeful CIA, venit să-şi ia în primire noua feudă (cu centrul în buricul Olteniei, la Deveselu, şi marginile nicăieri, ca universul lui…
Citeste mai mult

Către Parlamentele României şi Republicii Moldova

Memorandum pentru Reîntregire

De ce sperie astăzi în România icoana Naţionalismului şi a iubirii de Patrie? Ce-i determină pe românii simpli dar şi pe intelectuali să respingă şi să-şi cenzureze elanul unui patriotism manifest? De ce politicianul de azi se teme de revigorarea unei drepte autentice?

În 23 martie va avea loc Convenţia naţională Extraordinară a PDL. Care, aproape sigur, va fi ultima în actuala componenţă. Adică, va marca sfârşitul acestui partid, o construcţie mincinoasă, modelată şi amplasată într-un fals (adică, prefabricat) peisaj politic care se presupune că oferă alegătorului, conform ştiinţei politice (inventată la rândul ei pentru a ne îndepărta de firesc şi a ne împuia capul cu artificial) întreaga gamă de oferte doctrinare moderne: stânga, centru, dreapta.