Cele mai noi editoriale:

Un nou partid (IV): Modelul

Am alergat cale de trei episoade pentru a vorbi despre nişte lucruri pe care, de altfel, le ştim cu toţii şi le-au scris alţii cu mult mai multe informaţii, cu mult mai mult talent şi cu mult mai multă inteligenţă. Şi atunci de ce am mai făcut-o? Pentru a găsi un răspuns la nişte întrebări pe care mulţi şi le pun: Ce e de făcut? Ce mai poate fi făcut? Cum? După care model? Cu cine?

Seminţe distopice: Fundaţia europeană

Aproape de o acceptată metodă utopică – exerciţiu mental cu recul în posibilităţile (co)laterale de construcţie/deconstrucţie a lumilor posibile -, modul distopic ar putea susţine chiar şi ipoteza potrivit căreia, formula Europei, ca imperiu, ţine de un registru adnotat filosofico-politic sau economic, asaltul resimţit dinspre arhitectura europeană ca fundaţie confirmând ceea ce R. Nozick(Anarhie, stat şi  utopie) denumea sustragerea influenţelor utopiei şi deturnarea finalităţii sale prin spargerea integralităţii. 

Drepturile copilului pe altarul (sic!) corectitudinii politice

Să ne înţelegem, nu avem nimic cu homosexualii. Fiecare este după puterile sale. Se ştie, o serie de mari personalităţi ale culturii universale au ales această cale. Problema pe care o punem este ruptura dintre majoritate şi mecanismul politic într-o ţară pivot a democraţiei, culturii şi uniunii europene: Franţa, cu implicaţii concrete asupra viitorului născut în leagănul umanităţii –  familia).

România sufletelor moarte (cum poate dispărea o ţară)

Motto: „Îmi pare rău că trebuie să v-o spun, dar acest pământ e prea frumos şi prea bogat ca să-l puteţi păstra fără luptă. Vi-l vor lua!” (Jean-Marie Le Pen, om politic francez, în atenţia poporului român).

Specialiştii serviciilor inteligente din ţările foarte dezvoltate din Vest au tras următoarea concluzie: mai eficient de distrus o ţară este faptul de a-i infiltra guvernul cu zeci de neisprăviţi, sau nespecialişti, decât cu armate de spioni super-performanţi.

hehey